Mijlocașul pe care Mihai Stoica îl regretă la FCSB: „Îl vedeam fără discuție titular!” Jucătorul, înlăturat de Gigi Becali 

FCSB Gigi Becali Mihai Stoica vlad achim Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 08 August 2022, 11:36
Data actualizarii: Luni 08 August 2022, 12:21

Managerul general al FCSB-ului face o nouă dezvăluire despre un mijlocaș pe care-l vedea esențial în jocul roș-albaștrilor.

FCU Craiova și Universitatea Craiova s-au întâlnit în runda a 4-a din Superligă, în fața a 23.000 de spectatori, pe stadionul „Ion Oblemenco”. Chiar dacă echipa patronată de Mihai Rotaru s-a impus cu 2-1, elevii lui Marius Croitoru (41 ani) au dominat jocul la capitolele ocazii, posesie și pase reușite. 

Evoluția gazdelor l-a impresionat și pe Mihai Stoica (57 ani). Managerul general al FCSB-ului este de părere că atuul oltenilor este cuplul de mijlocași centrali: Achim (33 ani) - Asamoah (28 ani). Totodată, oficialulul roș-albaștrilor a dezvăluit că îl aprecia pe Achim încă de pe vremea când evolua la vicecampioana României, doar că jucătorul nu a fost pe placul lui Gigi Becali (64 ani). 

Mihai Stoica: „Achim a pierdut mult timp!” 

„FCU Craiova 1948 mai are un punct forte: cuplul de mijlocaşi centrali Vlad Achim - Asamoah, jucători care au mare grijă de minge, foarte rar greşesc. 

Vlad Achim a pierdut mult timp, e aceeaşi situaţie ca la Bogdan Rusu, a pierdut mult timp. Eu l-am văzut închizător la Ceahlăul şi nu mi-a făcut nicio impresie, apoi l-am văzut la Hagi optar şi mi s-a părut extraoardinar. L-am luat de la Voluntari, îmi plăcea foarte mult, nu i-a plăcut lui Gigi, dar îmi plăcea foarte mult. Îl vedeam fără discuţie titular la noi", a declarat Mihai Stoica pentru Orange Sport

Închizătorul a evoluat la FCSB din vara lui 2016 până în iarna lui 2018, timp în care a adunat 43 de meciuri, marcând 4 goluri și oferind două pase decisive. De asemenea, Achim are și un trofeu în palmares cu gruparea roș-albastră: a câștigat Cupa Ligii în 2016. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!