Mihai Stoica a 'stabilit' echipa de start pentru Rapid în derby-ul cu FCSB

Mihai Stoica derby fcsb FCSB Rapid Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 05 Noiembrie 2023, 13:19
Data actualizarii: Duminica 05 Noiembrie 2023, 13:36

FCSB - Rapid este derby-ul etapei a 15-a din Superliga României. Partida se joacă astăzi, de la 20:30, pe Arena Națională.

În cadrul conferinței de presă susținută înainte de meci, Cristiano Bergodi a făcut o ironie la adresa rivalilor, declarând că "Vom aștepta ca domnul Becali să iasă la televizor și să ne zică primul '11'".

Dialogul de la distanță dintre adversarele din această seară a continuat, iar Mihai Stoica i-a oferit o replică tehnicianului italian, declarând că și el bănuiește care ar urma să fie echipa de start a Rapidului. 

"Gigi dă echipa tot timpul. Îți dai seama ce ne bucurăm când dă... Dar se cam știe. Ce să mai...

Anticipez și echipa Rapidului. În față vor fi Papeau, Borja Valle și Funsho. Ioniță în spatele lui Borja Valle, cu Albu și Oaidă mijlocași centrali. În apărare vor fi Braun, Săpăunaru, căpitan de echipă, Paul Iacob și Borza, jucătorul sub 21 de ani. Și în poartă va fi Horațiu Moldovan", a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport

Cum ar arăta echipa de start a Rapidului după Mihai Stoica: Moldovan - Braun, Săpunaru, Iacob, Borza - Albu, Oaidă - Al. Ioniță II - Papeau, Borja Valle, Funsho

VIDEO | Declarațiile lui Cristiano Bergodi înainte de FCSB - Rapid


Cristiano Bergodi, declarații înainte de meciul cu FCSB (4.11.2023) pe www.sport.ro

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!