Mihai Rotaru a anunțat compartimentele unde se va întări Universitatea Craiova: „Încercăm să ne acoperim pe două posturi”

Universitatea Craiova Mihai Rotaru Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 03 Ianuarie 2022, 22:06
Data actualizarii: Luni 03 Ianuarie 2022, 22:13

Universitatea Craiova vrea să se întărească în 2022. 

Universitatea Craiova a optat pentru un cantonament în Turcia. Oltenii vor pleca spre Antalya pe 3 ianuarie, urmând să se pregătească acolo până la reluarea campionatului. 

Chiar dacă Laurențiu Reghecampf a decis să nu conteze în această pregătire pe Matteo Fedele (29 ani), Mihai Bălașa (26 ani), Antoni Ivanov (26 ani) și Mihai Roman (29 ani), antrenorul așteaptă întăriri pentru anul competițional 2022, iar Mihai Rotaru a anunțat în ce compoartimente vor transfera oltenii. 

Rotaru: „Discutăm despre un fundaș central”

„Staff-ul va decide dacă ei vor face parte în viitor. Nu puteam să plecam cu 40 de jucatori în cantonament. Îi avem şi pe cei mici, care deja nu mai sunt mici. În acest moment nu fac parte din programul pe termen scurt. Bălaşa şi Roman sunt în ultimele 6 luni de contract. Staff-ul tehnic va decide totul

Încercăm sa ne acoperim pe două posturi. Maximum 2-3 jucători. Acum vedem ce reuşim. Craiova a fost interesat de Sorescu, dar cu mult timp în urmă. Acum nu este obiectul interesului nostru.

Sumele vehiculate sunt prea mari pentru noi. Şi pentru faptul că noi stăm foarte bine acolo unde joacă el. Discutăm despre un fundaş central. Unul care să joace banda stânga, banda dreapta, discutăm. Şi pentru un mijlocaş defensiv dacă găsim ceva”, a declarat Mihai Rotaru pentru telekomsport. 

Universitatea Craiova a terminat 2021 pe locul 5, cu 32 de puncte după 21 de etape, la 25 de puncte în spatele liderului CFR și cu 15 puncte mai puțin decât FCSB, ocupanta locului secund. 

Clasamentul Ligii 1

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!