Marian Iancu: "Nu respectam decizia, vom vinde bilete!"

SPORT.RO
Data publicarii: Joi 10 Mai 2007, 21:38
Data actualizarii: Joi 10 Mai 2007, 21:38
TIMISORENII NU RESPECTA SUSPENDAREA DATA DE FRF
Oficialii echipei Poli Timisoara au publicat astazi pe siteul oficial al Siteul oficial al clubului, un comunicat prin care refuza sa respecte decizia luata de Comisia de disciplina a FRF si sa joace doua etape fara suporteri.
In comunicat se precizeaza ca se vor pune in vanzare bilete la urmatoarele meciuri iar suporterii vor avea in continuare acces la meciuri.

"Comunicat legat de jocul cu Universitatea Craiova

Din respect pentru suporterii Politehnicii Timisoara, conducerea clubului nostru a hotarat sa-si asume responsabilitatea de a organiza meciul cu Universitatea Craiova in conditii normale, in sensul ca se va proceda la admiterea spectatorilor pe stadion. Consideram ca incidentele petrecute la partida cu Steaua Bucuresti, din semifinalele Cupei Romaniei Timisoreana, nu au aparut din vina clubului Politehnica Timisoara, acesta luand toate masurile organizatorice impuse si necesare, dar nici nu au fost opera vreunui suporter al formatiei noastre. Avem sansa si suportul unui public civilizat, iubitor si patimas, in limitele decentei. Nu putem fi de acord cu o masura care nu face altceva decat sa incite si in niciun caz sa corecteze. Va asteptam pe toti sambata seara, sa ne bucuram de un spectacol al fotbalului! Sa aratam tuturor ca suntem un exemplu si in niciun caz nu trebuie sa fim pedepsiti!
In paralel cu acest protest, administratia clubului va depune toate diligentele necesare permise de regulament pentru a indrepta in timp util injustitia care e pe cale sa se produca prin suspendarea pentru doua etape a stadionului pe care evoluam.

Marian Alexandru Iancu, presedinte. (10 mai 2007)."

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!