Ultima achiziție a giuleștenilor nu a fost pe placul tuturor. Printre cei care au reacționat virulent se numără Marian Iancu, fostul patron al Politehnicii Timișoara.

Baroan a semnat pe trei ani cu formația din Giulești și vine să acopere o mare problemă pentru trupa lui Costel Gâlcă, după ce Borisav Burmaz s-a accidentat grav și va reveni abia în 2026. 

Atacantul de 25 de ani a fost adus de la FC Winterthur, după ce în primăvară fusese împrumutat la Ludogoreț, unde a marcat de două ori și a oferit două pase decisive în 7 meciuri.

Marian Iancu a răbufnit: „La plesneală! Să nu-l regretăm pe ăla de la Genoa!”

Marian Iancu a reacționat dur și a ironizat strategia clubului, dar l-a vizat și indirect pe noul director sportiv, italianul Mauro Pederzoli.

„Baroane, cât ai costat ca să știu ce vei face și ce realizări vei avea? Nimic? Asta vei face? A, scuze! Nu ai costat nimic! Gratis. De ce? Degeaba. La plesneală!

Pe YouTube arați binișor. De acolo te-au pescuit? Inspirați. Nu contează pregătirea fizică, nu contează relațiile de joc, doar stresul în care au adus clubul niște habarniști. Doamne, fă în așa fel să nu-l regretăm pe ăla de la Genoa. Nu la Șucu mă refer”, a scris fostul finanțator pe Facebook.

Rapid debutează vineri în noul sezon de Superligă, cu FC Argeș, în deplasare. Cele două formații își vor da întâlnire pe Stadionul Orășenesc din Mioveni, de la ora 21:30.