Sepsi a fost obișnuită în ultimii ani cu trofee, participări în play-off și chiar în competițiile europene, însă în acest sezon dezamăgește și păstrează șanse mici pentru o clasare în primele 6 la finalul sezonului regulat.

Laszlo Dioszegi anunță măsuri la Sepsi

În ultima etapă, Sepsi a pierdut pe teren propriu contra lui FC Hermannstadt, scor 2-3, după meci discutându-se inclusiv despre posibila demitere a antrenorului Valentin Suciu.

La două zile după meci, într-un mesaj adresat fanilor lui Sepsi, patronul Laszlo Dioszegi le-a adus mai multe reproșuri oamenilor din club, și-a exprimat dezamăgirea și a anunțat că va lua anumite decizii pentru a redresa clubul.

"Nu aveți idee ce simt acum din cauza seriei noastre de meciuri slabe. Trebuie să luăm cele mai bune decizii posibile privind viitorul clubului nostru iubit.

Voi nu știți ce se întâmplă în vestiar și la antrenamentele de zi cu zi ale echipei. Voi vedeți doar că nu jucăm fotbal, că nu avem o echipă care să își dea viața pe teren pentru fani.

Din nefericire, există oameni care au impresia că acest club nu este nimic altceva în afară de o oportunitate de a face bani. Sunt dezamăgit de unele persoanele la care nu m-aș fi așteptat niciodată să facă asta. Sunt dezamăgit și de cei care critică echipa într-un mod care nu este constructiv. 

Așa cum știți, mereu există lumină după întuneric. Voi da tot ce am mai bun pentru a rezolva problemele, iar fanii adevărați ai echipei să revină pe stadion", a transmis Dioszegi, pe rețelele sociale.

În ultimele trei etape din sezonul regulat, Sepsi va înfrunta UTA Arad (deplasare), CFR Cluj (acasă) și Petrolul (deplasare). Eliminați din Cupa României încă din grupe, covăsnenii sunt pe 8 în Superliga, la două puncte în spatele ultimei poziții de play-off, ocupată de Rapid, care are un meci mai puțin.