Ionuț Chirilă, verdict despre un fotbalist de la FCSB: ”Nu poate juca în primele cinci ligi din Europa”

FCSB Florinel Coman Ionut Chirila Superliga Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 14 Aprilie 2024, 19:44
Data actualizarii: Duminica 14 Aprilie 2024, 19:43

Vicecampioana merge ceas în campionat și ocupă prima poziție cu 41 de puncte, clasându-se la 10 lungimi față de ocupanta locului secund, CFR Cluj.

FCSB o va întâlni pe CFR Cluj duminică seară, în Gruia, iar în cazul în care echipa lui Elias Charalambous se va impune în deplasare, atunci își va configura un avans de 13 puncte în fruntea clasamentului.

Ionuț Chirilă, verdict despre un fotbalist de la FCSB: ”Nu poate juca în primele cinci ligi din Europa”

Ionuț Chirilă, fost antrenor la Academica Clinceni în 2021, a vorbit despre Florinel Coman, care va pleca la finalul acestui sezon de la FCSB. Fotbalistul va face pasul în Qatar, la Al Duhail.

Chirilă a precizat că Florinel Coman e talentat, dar a susținut, de asemenea, că winger-ul roș-albaștrilor nu este un jucător care va putea face față într-un campionat puternic din Europa.

”După părerea mea, ne-am uitat zilele trecute ce înseamnă City - Real Madrid, PSG - Barcelona. Coman nu poate juca în primele cinci campionate din Europa din cauza vitezei de joc și adversității. E un jucător extrem de talentat, care are elementul surpriză.

Îi lipsește calitatea de bază pentru a juca la nivelul acesta. Explozia. Poate fi îmbunătățită maxim 5% prin antrenamente. Din viteza de joc din Premier League, la forța fizică din Franța, la nivelul tactic din Italia. Îmi e greu să cred că poate face față în acest moment.

Nu poate juca în primele 5 din Europa în acest moment. Să nu confundăm explozia cu progresia. Noi vorbim că are niște reușite aici. Nu l-am văzut în campionatele puternice de afară cu fiarele alea de fundași din afară”, a spus Ionuț Chirilă, potrivit DigiSport.

Florinel Coman pleacă de la FCSB după 7 ani

Florinel Coman (26 de ani) va părăsi astfel FCSB după șapte ani. Șeptarul formației roș-albastre a fost cumpărat în 2017 de la FC Viitorul, pentru 3 milioane de euro, devenind cel mai scump fotbalist din istoria clubului.

Coman a strâns 229 de meciuri, 61 de goluri și 62 de pase decisive, însă a cucerit doar un trofeu cu FCSB, Cupa României, în 2020. Al doilea poate veni la finalul acestui sezon, având în vedere avansul consistent al bucureștenilor în fruntea Ligii 1.

Pentru Coman ar fi al doilea titlu de campion al României din carieră, după cel cucerit cu FC Viitorul, în sezonul 2016/2017.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!