Cotat la 3,3 milioane de euro de site-urile de specialitate, Aaron Boupendza a fost aspru contestat de când a semnat cu giuleștenii. Recent, s-a tot scris despre o eventuală plecare a fotbalistului de la clubul din Giulești.

Impresarul lui Aaron Boupendza a rupt tăcerea despre situația fotbalistului la Rapid

Paulius Paknys, impresarul gabonezului, a vorbit despre situația jucătorului de la Rapid și a ținut să puncteze faptul că Boupendza vrea să rămână la club și să câștige trofee alături de formația dirijată de Marius Șumudică.

”Vreau să spun câteva lucruri despre Aaron. El rămâne la echipă. Vrea să-și continue contractul. Vrea să câștige titluri. Vrea să joace în Europa. E foarte fericit. 

Toți oamenii spun că Aaron pleacă. Dar Aaron nu pleacă niciodată de la o echipă în mijlocul sezonului. Fani, trebuie să rămânem împreună ca o familie! 

Aaron vrea să arate de ce a venit aici. E motivat. Vrea ca Rapid să aibă succes”, a spus Paulius Paknys.

De când a semnat cu Rapid, Boupendza a bifat 11 apariții, a reușit să-și treacă numele pe tabela de marcaj de cinci ori și a încasat, de altfel, și două cartonașe galbene, în aproape 1.000 de minute petrecute în echipamentul giuleștenilor.