Ilie Dumitrescu trage o concluzie despre FCSB: ”Așa zic eu”

FCSB Ilie Dumitrescu Superliga Superliga Ilie Dumitrescu
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 31 Ianuarie 2024, 18:23
Data actualizarii: Miercuri 31 Ianuarie 2024, 18:22

Liderul din Superliga României a învins-o pe Universitatea Craiova în ultima etapă cu 3-0.

FCSB se află, așadar, pe primul loc în clasament cu 50 de puncte, după 23 de etape disputate. Roș-albaștrii se clasează la 11 lungimi în fața celor de la CFR Cluj (locul doi) și Rapid București (locul trei).

Ilie Dumitrescu trage o concluzie despre FCSB: ”Așa zic eu”

Ilie Dumitrescu, fost internațional român, a analizat situația de la FCSB și a subliniat că în cazul în care gruparea roș-albastră va câștiga titlul în acest sezon, atunci meritul cel mai mare îl au Elias Charalambous și Mihai Pintilii.

  • Fostul jucător a precizat că Gigi Becali, patronul FCSB, decide doar primul ”11” de la echipă, doar că antrenamentele sunt susținute de către cei doi tehnicieni

”Meritul este mult mai mare al celor doi antrenori să câștigi campionatul într-un climat de genul ăsta. Nu vorbim de stabilitate, pentru mine este titlul lor, este titlul acestor antrenori, preparator fizic, MM și toți cei care se ocupă de viața echipei.

Meritul este mai mare pentru Pintilii și Charalambous sau Charalambous și Pintilii să lucreze în condițiile astea. Că el (n.r. Gigi Becali) a fost inspirat în anumite momente trebuie să respecți. Cum am spus că dacă Gigi Becali câștigă campionatul și o să-i înmânez o diplomă, așa zic și că meritul titlului este mai mare al celor doi antrenori. 

Nu trebuie subestimat ceea ce se întâmplă în procesul de pregătire, eu îi spun pe amândoi, să terminăm cu Gigi Becali, el decide doar cine joacă în primul 11”, a spus Ilie Dumitrescu, potrivit DigiSport.

În ultima etapă, FCSB a învins-o pe Universitatea Craiova pe ”Ion Oblemenco” cu 3-0. Darius Olaru, Florinel Coman și David Miculescu au punctat în deplasare pentru roș-albaștri.

În următoarea rundă, FCSB o va întâlni pe campioana en-titre, Farul Constanța, pe Arena Națională, luni, 2 februarie, de la ora 20:00. Confruntarea va fi LIVE TEXT pe www.sport.ro, dar și pe Facebook Sport.ro.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!