Pe lângă Ladislau Boloni (72 de ani), care a cochetat, în urmă cu trei ani, cu ideea de a prelua echipa națională a României, Ilie Dumitrescu îl propune echipelor din Superliga României și pe Adrian Ursea (57 de ani).

Antrenorul român lucrează de peste 20 de ani în străinătate, unde a antrenat în Elveția și Franța. De doi ani o antrenează pe Etoile Carouge, cu care a ratat, în acest sezon, promovarea în prima ligă elvețiană.

Cea mai importantă provocare din cariera sa de antrenor a fost cea de la OGC Nice, acolo unde a fost secundul lui Patrick Vieira și, apoi, antrenor principal în perioada decembrie 2020 - mai 2021.

Ilie Dumitrescu propune doi antrenori în Superliga României

”Aș mai spune un nume, dar nimeni nu... Adrian Ursea! Băiatul ăla care a lucrat cu Favre și apoi a preluat-o el pe Nice, antrenor principal. Școala a făcut-o undeva în Elveția. Și nu la fără frecvență, a trecut prin toate etapele. Oare pentru băiatul ăsta nu există nicio soluție în Liga 1? Așa, întreb și eu!

Am dat două nume: Boloni și Ursea. Și la Ionuț Badea, la câte cunoștințe are, e un semn de întrebare. (...) Fotbalul românesc trebuie să se adapteze la ei. Sunt două nume pe care au le-am avut pe listă când am cochetat cu ideea de a mă implica în fotbal, alături de Simion Apreutese.

Tocmai terminase cu Nice în perioada aia. De Olăroiu nu poți să te atingi, de Răzvan Lucescu nu poți să te atingi, de Petrescu nu poți să te atingi

Eu cred că o echipă de top din România poate să plătească salariul pe care Boloni l-ar fi primit la naționala României, împreună cu staff-ul lui. Eu vorbesc de perioada în care au discutat (n.r.- înainte de numirea lui Edi Iordănescu)”, a spus Dumitrescu, la Digi Sport.

Servette FC, Meyrin FC și Neuchatel Xamax au fost echipele la care a lucrat Ursea, atât ca antrenor principal, cât și ca ”secund”, director tehnic sau manager de academie.

În cariera sa de antrenor, Ursea nu a pregătit nicio echipă din România. Ca jucător a trecut pe la Petrolul Ploiești, Victoria București și Rapid.