După 18 etape, giuleștenii au consemnat 11 victorii, la care s-au adăugat cinci rezultate de egalitate și două înfrângeri. Echipa din Grant se află la două lungimi în fața botoșănenilor și la trei de Dinamo, care completează podiumul.
Ilie Dumitrescu laudă o echipă din Superliga: ”Parcurs spectaculos”
Ilie Dumitrescu, fost internațional român, a explicat că giuleștenii au fost pragmatici în noul sezon și că au avut un ”parcurs spectaculos” până în clipa de față. De asemenea, Dumitrescu speră la un play-off echilibrat.
”Mi-aş dori ca în play-off să nu fie dezechilibru. Să fie echipe obișnuite cu competiţia asta. Pentru mine, play-off-ul e altă competiţie. Mi-aş dori şi CFR şi FCSB să fie în play-off. Cred că FCSB nu va lipsi, dar CFR e departe.
Pentru mine, Rapid a fost super-pragmatică, a avut un parcurs spectaculos. Presiunea creşte.
Vedem cum va reacţiona echipa la presiune. Eu sunt convins că Dan Şucu nu va sta cu mâinile în sân şi că va încerca să aducă ceva în perioada asta”, a spus Ilie Dumitrescu, citat de as.
Rapid - FC Botoșani, meci pentru primul loc
Cele două echipe își dau întâlnire pe Stadionul Municipal din Botoșani în etapa #19 din sezonul regulat al Superligii României luni seară, de la ora 20:30.
FC Botoșani - Rapid va putea fi urmărit în format LIVE TEXT atât pe Sport.ro, cât și pe Facebook Sport.ro.
Dacă moldovenii vor învinge acasă, atunci se va schimba liderul. Dacă Rapid o face, în schimb, își va croi un avantaj și mai mare față de restul rivalelor.