Ilie Dumitrescu e cât se poate de sincer: „Cel mai bine organizat club din România! Un exemplu”

Ilie Dumitrescu Rapid Bucuresti Superliga Superliga Ilie Dumitrescu
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 03 Iulie 2023, 12:41
Data actualizarii: Luni 03 Iulie 2023, 12:40

Ilie Dumitrescu, fost internațional român, a avut doar cuvinte de laudă la adresa unui club din Superliga României.

În fapt, Ilie Dumitrescu s-a referit la FC Rapid București, echipa pregătită de Adrian Mutu care a încheiat sezonul 2022/23 al primului eșalon pe locul cinci în play-off.

Ilie Dumitrescu e cât se poate de sincer: „Cel mai bine organizat club din România! Un exemplu”

Ilie Dumitrescu a remarcat cât de bună e comunicarea din cadrul trupei din Giulești. La Rapid, de curând, s-au schimbat procentele de acționariat. Astfel, Dan Șucu e majoritar cu 70%, în timp ce Victor Angelescu posedă 30%.

„Din punctul meu de vedere, cel mai bine organizat club din România, un exemplu de departe. Mie mi se pare că e un exemplu pentru fotbalul românesc. 

Omul (n.r. Dan Șucu) vine și finanțează, le-a dat credit total lui Daniel Niculae (n.r. președintele clubului) și Victor Angelescu (acționarul minoritar al clubului), comunicare directă și apropiată cu Mutu (n.r. antrenorul echipei), pentru că toată lumea trebuie să fie de acord când se face vreo mutare.

Clar că se va face o analiză după un an, un an și jumătate. Mie îmi place foarte mult”, a spus Ilie Dumitrescu, potrivit DigiSport.

Rapid, în perioada de mercato

Antrenor - Adrian Mutu (confirmat)

Veniri - Cătălin Cîrjan (20 de ani / mijlocaș central / România / Arsenal U21 / împrumutat), Iulian Cristea (28 de ani / fundaș central / România / FCSB / liber de contract), Borja Valle (30 de ani / extremă stânga / Spania / FC Cartagena / liber de contract), Christopher Braun (31 ani / fundaș dreapta / Germania, Ghana / CFR Cluj / 300.000 de euro), Răzvan Oaidă (25 de ani / mijlocaș central / România / FCSB / liber de contract), Omar El Sawy (19 ani / mijlocaș ofensiv / România, Egipt / AFK Csikszereda Miercurea Ciuc / 400.000 de euro)

Reveniri după împrumuturi - Albert Stahl (24 de ani / extremă dreapta / România / UTA Arad), Alexandru Despa (21 de ani / atacant / România / Progresul Spartac), Ștefan Lefter (18 ani / portar / România / Corvinul Hunedoara), Enrichi Finica (20 de ani / fundaș stânga / România / Poli Iași), Antonio Bradu (21 de ani / închizător / România / Corvinul Hunedoara), Alexandru Gheorghe (20 de ani / mijlocaș central / România / Metaloglobus)

Plecări - Antonio Sefer (23 de ani / extremă dreapta / România / Hapoel Beer Sheva / 400.000 de euro), Damien Dussaut (28 de ani / fundaș dreapta / Martinica, Franța / FCV Farul / contract încheiat), Younes Bnou Marzouk (27 de ani / atacant / Maroc / contract încheiat), Ljuban Crepulja (29 de ani / închizător / Croația / FC Voluntari / contract încheiat), Kevin Luckassen (29 de ani / atacant / Olanda / contract încheiat), Hervin Ongenda (27 de ani / mijlocaș ofensiv / Franța, Belgia / contract reziliat)

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!