Ardelenii au deschis scorul prin Macalou în minutul 14, dar Stipe Perica a restabilit egalitatea în minutul 25. Atacantul croat a făcut dubla în minutul 32, iar ”Câinii” au trecut în avantaj. În minutul 44, Blănuță a egalat, însă două minute mai târziu, Selmani a înscris un gol superb, iar Dinamo a trecut din nou în avantaj pe tabelă. În repriza secundă, festivalul de goluri s-a încheiat. Unicul gol din partea a doua a venit în minutul 59, când Simion a trimis în propria poartă.
Ilie Dumitrescu: ”Perica și Selmani au făcut diferența!”
Ilie Dumitrescu a făcut analiza partidei de pe Cluj Arena. Fostul mare atacant a lăudat prestația ”Câinilor Roșii” și felul în care bucureștenii au reușit să depășească problemele de lot.
Ilie Dumitrescu spune că, în opinia sa, cei doi jucători care au făcut diferența în favoarea lui Dinamo au fost Stipe Perica și Astrit Selmani, dar și Gnahore, Olsen, Cîrjan și Milanov s-au aflat printre jucătorii aplaudați.
De la U Cluj, Ilie Dumitrescu a avut cuvinte de laudă pentru ivorianul Issouf Macalou. În acest sezon, atacantul a mai evoluat pentru Sochaux, în a treia ligă din Franța, dar și în al cincilea eșalon, atunci când a fost trimis la echipa a doua.
”A fost superioară ca joc Dinamo. A avut și eficiență în atac, a reușit să suplinească problemele de efectiv. E o echipă lucrată, cu identitate de joc. Gnahore și Olsen, extrem de importanți, Cîrjan, cu rază mare de acțiune, activ.
În seara asta, Perica și Selmani au făcut diferența. Dar și Milanov e un jucător extrem de util. Echipa are consistență. U Cluj... De când s-a schimbat sistemul, din 4-3-1-2 în 4-2-3-1, nu mai reușește să aibă posesia, să controleze jocul.
Făcea pressing în terenul adversarului, avea consistență pe faza ofensivă. Macalou s-a integrat foarte bine. Sunt foarte puține lucruri pozitive de vorbit de Cluj în seara asta.
Sunt câțiva jucători care au potențial și în seara asta l-am remarcat pe Macalou. Nu doar că a marcat, dar se vede cum interpretează fazele”, a spus Ilie Dumitrescu, potrivit digisport.ro.