Roș-albaștrii au nevoie de două victorii în ultimele două etape din sezonul regulat, dar au nevoie și ca adversarele directe la play-off să se încurce.

Gigi Becali: ”Aș prefera Craiova, că suporterii nu prea au mare dușmănie cu Craiova, au cu Dinamo și Rapid!”

În acest context, Gigi Becali, patronul de la FCSB, a fost întrebat ce echipă ar prefera să devină campioană a României în condițiile în care echipa sa nu ar reuși să se califice în play-off.

Deși a mărturisit că nu este interesat de acest aspect, patronul de la FCSB a declarat apoi că, pentru fanii roș-albaștrilor, și-ar dori ca Universitatea Craiova să câștige titlul, având în vedere rivalitatea dintre suporterii FCSB și cei de la Dinamo sau Rapid.

Nu mă interesează de ei de niciunul, nici de Craiova, nici de Rapid. Poate nu aș vrea să ia Rapid. Mă pun în situația suporterilor, trebuie să intru în voința lor. Ei nu vor să ia Rapidul, ca atare și eu trebuie să fiu de aceeași părere.

Aa, nu, stai puțin, prima dată Dinamo și după aia Rapid. Din punctul meu de vedere, nu mă interesează, dar trebuie să am opțiunea lor. Aș prefera Craiova, că ei nu prea au mare dușmănie cu Craiova, au cu Dinamo și Rapid”, a spus Gigi Becali la Prima Sport.