NEWS ALERT Gigi Becali a dezvăluit cine e noul șef de la FCSB: ”El va comanda totul”

Gigi Becali FCSB Mihai Stoica Superliga Gigi Becali
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 24 Aprilie 2023, 12:42
Data actualizarii: Luni 24 Aprilie 2023, 15:08

Gigi Becali s-a enervat după eșecul cu Rapid, scor 1-0, și a anunțat din nou că se retrage de la FCSB.

Modul în care a fost arbitrată partida Rapid - FCSB 1-0 de brigada condusă de Horațiu Feșnic l-a revoltat pe Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor. 

Omul de afaceri s-a arătat indignat de faptul că arbitrul clujean nu le-a acordat două cartonașe roșii gazdelor, iar spre miezul nopții s-a dezlănțuit într-o intervenție TV în care a făcut trimiteri dure și spre șeful FRF, Răzvan Burleanu. 

Gigi Becali a anunțat cine va fi noul șef de la FCSB

După ce a anunțat suma pe care o vrea pentru a vinde echipa, dar și faptul că s-a retras din toate funcțiile oficiale ale clubului, Becali a dezvăluit cine o să fie șeful care va controla totul la FCSB: Mihai Stoica!

Managerul general va ocupa funcția de președinte în Consiliul de Administrație și, spune Becali, ar urma să controleze totul la echipă.

„O să vedeți la Registrul Comerțului pe numele cui voi pune echipa. Fetele nu vor, au zis că nu au nevoie de nebunia asta. O s-o pun pe numele surorii mele și o s-o vând când o să pot.

La meciuri n-o să mă mai uit. Meme o să fie președintele Consiliului de Administrație, el va comanda totul. Pe mine nu mă mai interesează nimic, nici măcar schimbările. Ce o fi, o fi, să fie! Nici nu mă mai bag. După meci întreb și eu scorul ca să vedem ce a fost”, a spus Becali, la conferința de presă.

VIDEO - Gigi Becali, conferință de presă

FCSB rămâne pe locul trei

În urma acestui rezultat, FCSB a ratat șansa de a se apropia de liderul Farul Constanța și de a trece peste CFR Cluj. Vicecampioana a rămas pe locul trei, cu 37 de puncte, și poate trece pe locul patru dacă va pierde cu Universitatea Craiova în următoarea etapă.

Rapid a rămas pe locul cinci, cu 31 de puncte, și se pregătește pentru meciul cu CFR Cluj din etapa următoare.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!