Roș-albaștrii au evoluat pe Arena Națională din postura de echipă oaspete împotriva ”câinilor roșii” duminică seară, în derby-ul etapei cu numărul 2 din play-off-ul SuperLigii României.
Fotbalistul remarcat de Florin Prunea din Dinamo - FCSB: ”A făcut diferența!” + mesaj ferm pentru ”câini”
Florin Prunea a evidențiat că FCSB a obținut ”trei puncte mari” după derby-ul cu Dinamo. De asemenea, fostul internațional român a punctat și că Baba Alhassan a făcut diferența în meci.
El a fost cel care a adus victoria lui FCSB în finalul meciului.
Prunea a mai avut și un mesaj pentru ”câini”. Analistul TV a sugerat că Dinamo trebuia să profite de ocaziile pe care le-a avut și să o pedepsească pe campioana en-titre.
”Trei puncte mari. Baba Alhassan a făcut diferența. Toți au făcut diferența, mai pus la Toma. Dinamo... Când o prinzi pe FCSB, când ai o ocazie, dă-o în poartă!”, a spus Prunea la Digi Sport.
Dinamo - FCSB 1-2
Stipe Perica a deschis scorul în minutul 24, din pasa lui Dennis Politic. Înainte de pauză, David Miculescu a restabilit egalitatea, în urma assist-ului provenit de la Risto Radunovic.
În actul secund, Baba Alhassan a adus victoria lui FCSB după ce Juri Cisotti i-a pasat decisiv în minutul 85.
Echipele de start
- Dinamo: Roșca – Sivis, Mărginean, Homawoo, Opruț – Olsen, Gnahore, Cîrjan – Selmani, Perica, Politic
Rezerve: Golubovic, Stoian, Pașcalău, Milanov, Abdallah, Soare, Patriche, Rotund, A. Cristea, Rodriguez, C. Costin, A. Pop
Antrenor: Zeljko Kopic
- FCSB: Târnovanu – Crețu, M.Popescu, Ngezana, Radunovic – Cisotti, Chiricheș - Miculescu, Băluță, Gheorghiță - Bîrligea
Rezerve: Zima, Udrea, Kiki, Ștefănescu, Edjouma, Toma, Cercel, Musi, Gele, Alhassan
Antrenor: Elias Charalambous