Florinel Coman, declarație în forță înainte de FCSB - CFR Cluj

FCSB - CFR Cluj Florinel Coman Superliga Superliga Florinel Coman
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 01 August 2023, 20:15
Data actualizarii: Marti 01 August 2023, 20:14

FCSB - CFR Cluj e duminică, 6 august, de la ora 21:30.

Meciul dintre cele două cluburi se va desfășura pe stadionul „Steaua” din Ghencea, după ce roș-albaștrii au reușit în cele din urmă să ducă la bun sfârșit negocierile cu reprezentanții CSA Steaua cu privire la închirierea arenei.

Florinel Coman, declarație în forță înainte de FCSB - CFR Cluj

Florinel Coman, winger-ul FCSB-ului, a vorbit despre meciul de duminică și a remarcat că odată cu revenirea lui Vlad Chiricheș, a revenit și gruparea roș-albastră pe stadionul „Steaua” din Ghencea.

De asemenea, fotbalistul lui Elias Charalambous a precizat că partida cu ardelenii va fi grea și că spectatorii vor veni în număr cât mai mare la stadion, să vadă un asemenea meci pe arena din Ghencea.

„Am avut emoții și zilele acestea, dar am zis să stăm liniștiți. S-a semnat. Suporterii abia așteaptă să vină să ne susțină în ”Templul” fotbalul românesc. Pentru noi va fi altceva, pentru jucătorii noi de aici. Mă bucur pentru Chiri, odată cu revenirea lui am reușit să mergem în Ghencea.

Nu trebuie să spunem că este meciul câștigat. E clar, jucăm pe Ghencea, toate bune și frumoase, dar jucăm cu CFR-ul. 

Meciurile cu CFR au fost mereu grele. Trebuie să ne montăm să jucăm bine. Eu cred că stadionul va fi arhiplin. Așa am făcut anul trecut când am jucat în Conference League, am avut 40.000 de oameni. Pentru suporteri este altceva”, a spus Florinel Coman, potrivit DigiSport.

Nebunie! Câte bilete s-au vândut la FCSB - CFR Cluj în doar o oră de la anunț

Marți, 1 august, s-au pus în vânzare biletele pentru FCSB - CFR Cluj, iar managerul general al vicecampioanei, Mihai Stoica, a anunțat pe rețelele social media câte s-au vândut în doar o oră de la anunțul oficial.

Astfel, MM a scris pe Facebook că au fost achiziționate online peste 6000 de bilete în doar o oră! Stadionul „Steaua” din Ghencea are o capacitate de 31.254 de locuri, iar fanii FCSB ar putea ocupa toată arena la meciul cu CFR.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!