"Florin Prunea a dus 11 dosare la DNA" Dezvaluirile facute de un avocat! Prunea: "5 ofiteri DNA au solicitat documentele, Mircea Sandu m-a insarcinat sa ma ocup"

Dosarul Transferurilor Florin Prunea Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 04 Martie 2014, 18:30
Data actualizarii: Marti 04 Martie 2014, 18:31

Cutremur in fotbal! Cei mai grei oameni din fotbalul romanesc au primi o pedeapsa cumulata de 34 de ani si 3 luni de inchisoare cu executare in Dosarul Transferurilor. Urmareste pe www.sport.ro ultimele reactii si informatii de la tribunal LIVE UPDATE.

Fotbalul romanesc a trecut astazi prin cel mai mare cutremur inregistrat in intreaga-i istorie, 8 oameni de fotbal (Cristian Borcea, George Copos, Ioan si Victor Becali, Mihai Stoica, Gheorghe Netoiu, Gheorghe Popescu si Jean Padureanu) fiind condamnati de completul de judecata al Curtii de Apel Bucuresti la inchisoare cu executare. Condamnati la peste 34 de ani ani de inchisoare, cei opt oameni de fotbal au primit extrem de rau vestea, in conditiile in care acestia pareau sa fi scapat de probleme, dupa adoptarea Noului Cod Penal.

Oamenii de fotbal s-au declarat socati de sentinta data, iar unele voci amintesc de o declaratie data de avocatul Doru Giugula in urma cu doar cateva zile, atunci cand acesta spunea ca unul dintre cei care au contribuit decisiv la intocmirea dosarelor de catre DNA fiind Florin Prunea, fostul director de relatii Internationale al FRF.

Avocatul Doru Giugula a dezvaluit in urma cu o saptamana ca Dosarul Transferurilor ar fi putut fi incheiat, insa procurorii anticoruptie au reusit sa intocmeasca niste dosare extrem de bine argumentate, dupa ce au apelat la Florin Prunea pentru a cerceta 11 dosare similare care nu fusesera cercetate.

"Acest dosar este extraordinar de bine facut. Specific, acest dosar doar. Procurorii au lucrat exceptional, au adus probe clare si evidente. Toate documentele sunt puse la punct si nu lasa loc de interpretari. Nu s-au facut filaje sau interceptari telefonice, s-au adus doar probe clare. Justificarile aduse de Copos in cazul transferului lui Bratu sunt mincini. [...] Noi, cand am facut plangerea, era un singur caz, cel al lui Bratu. Ca Prunea a dus alte 11 dosare la DNA, asta nu ne priveste.

Din cate stiu eu, asa s-a intamplat. Erau tensiuni intre el (n.r Florin Prunea) si alti oameni din fotbal, iar el a dus la DNA inca 11 dosare. Nu zic ca a facut-o intentionat, a vrut doar sa eradicheze coruptia din fotbal si sa faca putina curatenie", spunea avocatul in urma cu o saptamana, citat de ziare.com

"E neconform cu realitatea! Am fost insarcinat de FRF sa ma ocup!"
Florin Prunea, acum presedinte al clubului de liga secunda CSMS Iasi, a neagat insa orice colaborare cu Directia Nationala Anticoruptie, acesta dezvaluind modul in care dosarele au ajuns pe masa procurorilor.

"E neconform cu realitatea! Au aparut la sediul FRF 4 sau 5 ofiteri DNA care au solicitat punctual documentele din arhivele Federatiei, dosare despre zeci de transferuri. Presedintele Federatiei (n.r Mircea Sandu) m-a insarcinat la acea vreme sa ma ocup de relatie cu cei de la DNA, pentru rezolvarea acestei situatii", a spus Prunea.
 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!