Florin Pîrvu, cu lacrimi în ochi după ce victoria de la Ploiești! ”E foarte greu"

florin pirvu Petrolul Ploiesti voluntari Superliga Florin Pârvu / Foto - Gabriel Chirea
Ionuț Stoica
Data publicarii: Sambata 06 Aprilie 2024, 20:39
Data actualizarii: Sambata 06 Aprilie 2024, 20:39

Florin Pîrvu, antrenorul ilfovenilor, a fost copleșit de emoții la finalul meciului împotriva fostei sale echipe, Petrolul Ploiești.

Cu lacrimi în ochi, tehnicianul și-a exprimat mulțumirea pentru că noua sa echipă a obținut cele trei puncte importante, atingând astfel obiectivul propus pentru această partidă. 

Pîrvu: "Îi respect pe cei de pe Petrolul"

Cu toate acestea, a transmis un mesaj de fair-play către conducerea și suporterii Petrolului, exprimându-și respectul față de fostul său club și încrederea că acesta va reuși să iasă din situația dificilă în care se află.

  • Florin Pârvu / Foto - Gabriel Chirea

Florin Pîrvu a subliniat importanța modestiei și a atenției la detalii în continuare, evidențiind că lupta pentru evitarea retrogradării nu s-a încheiat și că sunt multe etape și puncte de jucat.

”E foarte greu. În primul rând, așa cum am mai zis, acest lucru face partea din viața noastră. Nu este ușor. Este important că ne-am atins obiectivul, că am luat cele trei puncte. Mă bucur pentru cele trei puncte.

Băieții se pot bucura acum, dar trebuie să rămânem modești, să fim atenți la toate detaliile. Sunt multe etape, multe puncte de jucat și trebuie să ne salvăm de la retrogradare. Cred că putem mai mult.

Nu vreau să spun nimic din fair-play pentru echipa pe care am antrenat-o. Îi respect pe cei de pe Petrolul. Sunt lucruri pe care le-am zis în pregătirea jocului. Mă bucur că le-am interpretat bine.

Vreau să se bucure băieții, dar să rămânem atenți. Nu am resentimente. Vreau să le mulțumesc conducătorilor. Da, sunt emoționat. Nu e ușor. Am plecat imediat după bancă pentru că galeria mi-a strigat numele.

Vreau să le mulțumesc. Am simțit din partea lor un mare suport în ultima perioadă. Petrolul va ieși din această situație. Sunt sigur că vor trece peste această perioadă și vor avea parte de victorii pentru că au nevoie.”, a spus Florin Pîrvu, după meci.

Clasamanet play-out

Standings provided by Sofascore
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!