Printre miile de suporteri prezenți în tribune se află și primarul Clujului, Emil Boc, cunoscut susținător al echipei „Șepcilor roșii”.
Edilul, cunoscut pentru simpatia sa față de Universitatea Cluj, a fost surprins foarte bine dispus în tribună. În momentul în care a observat să este fotografiat, edilul s-a uitat direct în cameră și a zâmbit jovial.
U Cluj - Dinamo, statistici interesante
Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 99 de ori, de 23 de ori au câştigat clujenii, de 52 de ori s-au impus bucureştenii, iar alte 24 de partide s-au terminat la egalitate.
Palmares cu Universitatea gazdă: 50 jocuri - 14 victorii U Cluj - 15 remize - 21 succese Dinamo.
Prima partidă a avut loc pe 19 septembrie 1948, U Cluj - Dinamo 1-1. Golurile au fost marcate de Justin Zehan, respectiv Carol Bartha.
Cea mai recentă dispută în Superliga României: 24 ianuarie 2025, Dinamo - Universitatea Cluj 0-0.
Ioan Ovidiu Sabău a evoluat ca jucător în tricoul dinamoviştilor timp de două sezoane (1988-1989, 1989-1990), făcând parte dintr-o generaţie de excepţie antrenată de Mircea Lucescu, generaţie care a câştigat titlul în 1989-1990, stagiune în care a ajuns şi până în semifinalele Cupei Cupelor.