Edi Iordănescu, dezvăluiri sincere: „Un om politic a încercat să mă convingă să semnze cu CFR!”

CFR Cluj edi ioradanescu Vasile Dancu Superliga Edi Iordănescu
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 16 Februarie 2022, 18:00
Data actualizarii: Miercuri 16 Februarie 2022, 18:04
Edward Iordănescu, fost antrenor la CFR Cluj, actualmente selecționerul României, a confirmat implicarea politicului la CFR Cluj.

Tehnicianul de 43 de ani a dezvăluit că la scurt timp după prim experiență la CFR Cluj, un om politic a luat legătura cu el pentru a-l convinge să revină pe banca ardelenilor.

Iordănescu jr. s-a ferit să dea un nume, însă a specificat că „persoana respectivă nu e greu de găsit”, ceea ce ne trimite la un nume vehiculat destul de des când vine vorba de campioana CFR, și anume: Vasile Dâncu.

„La CFR a fost implicare politică, în sens invers. Am fost apelat să mă întorc la CFR, am refuzat, pentru că eram încă afectat de primul mandat, de cum am plecat. Am considerat că mi s-a făcut o mare nedreptate. Am refuzat și pot să fie martori patronul clubului, președintele Marian Copilu și încă o persoană, cu influență politică, din anturajul echipei. Persoana respectivă, n-am permisiunea să fac numele public, dar nu e greu de găsit… el l-a apelat pe tatăl meu și i-a zis 'Haide, Puiule, să-l convingem să vină, știm ce poate, a făcut o treabă excelentă. Va avea sprijinul nostru de data asta'.

Sunt discuții naturale. Dacă cineva te apreciază, eu nu am cerut nimic. Pot să controlez ce face și ce zice lumea? Am tras concluzia că sunt apreciat, că există un regret față de ce s-a întâmplat prima oară la CFR, că există deschidere și încredere pentru mine. Au privit-o și ca pe o reparație morală, că n-a fost firesc ce s-a întâmplat, asta mi-a zis și patronul,

Eu niciodată n-am făcut și n-o să mă folosesc de facilități colaterale, pentru a-mi facilita un anumit drum în carieră. Am fost mereu suficient de orgolios și de stăpân pe munca pe care o pot face, nu mi-am dorit așa ceva. Știu cine m-a contactat să vin la Pandurii. Veneam după o perioadă la Târgu-Mureș când era clubul tot în sfera politică, cum sunt multe cluburi în România. Și la Mediaș era o implicare politică”, a spus Edi Iordănescu, potrivit Digi Sport.

Edi Iordănescu a cucerit titlul cu CFR Cluj în sezonul 2020 - 2021, când a stat șase luni de zile pe banca CFR-ului. Anterior, acesta mai stătuse pe banca ardelenilor în 2018, însă a fost demis atunci după doar trei partide.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!