UPDATE Farul se impune clar și în fața Gloriei Bistrița-Năsăud, 3-0 în prima etapă din play-off, și echipa antrenată de Raluca Sârghe-Simes își menține invincibilitatea!

Au marcat pentru formația campioană Antonia Bratu ('16), Claudia Chiper ('38, internațională moldoveancă) și Estelle Gnaly ('90+2, internațională ivoriană).

Știrea inițială

Astăzi, de la ora 12:00, se reia și SuperLiga feminină, cu derby-ul Farul Constanța - Gloria Bistrița-Năsăud din prima etapă a play-off-ului.

Echipa lui Gheorghe Hagi, campioană en-titre din postura de nou-promovată, a terminat sezonul regular cu un parcurs aproape de perfecțiune: 14 meciuri, 13 victorii și 1 egal, golaveraj 73-5!

Antrenoare principală la fetele lui Hagi este din vara lui 2023 fosta internațională Raluca Sârghe-Simes (37 de ani), desemnată antrenoarea sezonului din Superliga feminină în 2024, când a câștigat și titlul de campioană a României.

Raluca Sârghe-Simes: ”Suntem singura echipă neînvinsă și vrem să rămânem așa până la final”

”Așteptăm cu nerăbdare partidele oficiale, în care va trebui să continuăm seria partidelor foarte bune din sezonul regular.

Fiecare meci din play-off îl vom privi ca pe o finală. Suntem singura echipă neînvinsă și vrem să rămânem așa până la final.

Primul meci, cu Bistrița, va fi greu, la fel cum au fost toate partidele împotriva lor și va trebui să fim foarte atente pentru a obține victoria”, a declarat Raluca Sârghe-Simes înainte de primul meci din play-off.

Cum a prezentat-o clubul lui Hagi pe ”principala” fetelor

”Începând de astăzi, noua antrenoare a echipei feminine a Farului este Raluca Sârghe-Simes!

Fostă internațională a României, Raluca Sârghe-Simes a evoluat ca jucătoare la Clujana Cluj și Olimpia Cluj, cu care a câștigat 8 titluri de campioană, apoi în Turcia, unde a obținut alte 5 titluri de campioană!

După o primă experiență ca antrenoare la Konak Belediyespor, Raluca Sârghe-Simes a pregătit de la începutul acestui an una din formațiile importante ale primului eșalon, Carmen București.

"Mă bucur că voi pregăti echipa Farului și de abia aștept să mă întâlnesc cu fetele și să începem antrenamentele. Este o onoare să lucrez pentru Gheorghe Hagi, pentru care performanța este pe primul loc și ne dorim ca si noi, prin echipa de fete, să aducem titlul de campioană la Constanța", a declarat noua antrenoare a formației noastre, Raluca Sârghe-Simes.

Bun venit și mult succes la Farul!”, anunța în vara lui 2023 Farul Constanța pe site-ul oficial.

Info: FRF, Farul