Dinamo este liderul din Superliga după primele șase etape, iar Petrolul, FCSB și Rapid se află la un punct, respectiv două de „câini”.
Dumitru Dragomir a fost întrebat în cadrul emisiunii de pe VOYO SPORT 1 care este echipa favorită la titlu în Superliga după primele etape.
Dumitru Dragomir a numit favorita la titlu din Superliga
Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal a avut o intervenție telefonică în cadrul emisiunii VOYO SPORT LIVE moderate de Andru Nenciu și a abordat mai multe subiecte legate de fotbalul românesc.
Dumitru Dragomir este plăcut surprins de felul în care arată Dinamo și îl laudă pe Andrei Nicolescu pentru felul în care a gestionat situația complicată de la echipa din Ștefan ce Mare.
„(N.r. – Cine e favorită la titlu?) La Dinamo este seriozitate. Ăsta, conducătorul, este unul dintre cei mai buni din țară. Dacă a putut să facă iar performanță la Dinamo, chiar dacă fotbalul nostru e destul de slab, a adunat câțiva fotbaliști din lume, are câțiva copii talentați.
Vreau să îl felicit pe Lupescu pentru că l-a pus antrenor pe Chirilă. Toată lumea l-a criticat pe Chirilă că vorbește mult, că nu știu ce... Chirilă a scos fotbaliști valoroși!
Vorbește mult, dar trăiește pentru meserie. Și am auzit că are câțiva copii talentați și se preocupă să adune din țară: unde aude de un talent de 12-13 ani, îl cheamă și îl pune în echipă. Cred că la Dinamo acum, și la echipa întâi, și la echipa a doua — că și asta e tot Dinamo — este seriozitate.
Au adus și un antrenor bun, pentru că îl lăudau pe celălalt, dar nu a avut nicio performanță la Dinamo (n.r. – Kopic). A luat vreo Cupă sau un Campionat? A luat el ceva? Eu nu îmi amintesc!
Dumitru Dragomir: „Am încredere mare în Pancu”
La Rapid este o situație foarte bună. Eu am încredere mare în Pancu. Pancu nu are valoare la echipă, dar are valoare la conducere.
Șucu are destui bani și este serios, nu rămâne cu datorii la jucători. Restul... Dumnezeu cu mila! Valoare nu prea are fotbalul românesc. Nu a fost niciodată lapte și miere, asta este altceva. La U Cluj este, de exemplu, partea financiară pe anul ăsta și anul viitor rezolvată, deci știu situația, că vin și stau la hotel la noi.
La ei începuse o râcă, voiau să îl dea pe antrenor afară. La noi, când are câte unul puțină performanță, găsim pe cineva să îl critice, să îl dea afară. Iar curajul lui Șumudică... nu m-aș fi dus la CFR nici dacă mă împușcau! Șumudică e omul dracului, are sânge în instalație”, a spus Dumitru Dragomir, în exclusivitate la VOYO Sport LIVE.