Căpitanul Petrolului a trecut printr-un adevărat calvar după o accidentare suferită la genunchi și a suferit nu mai puțin de patru operații.

Valentin Țicu: ”Au fost gânduri negre, m-am gândit că mă las!”

După prima intervenție chirurgicală, Țicu s-a ales cu o bacterie care i-a cauzat numai probleme. Abia după ultima operație suferită în vară, fundașul lateral a simțit că e pe drumul cel bun, însă recuperarea după fiecare operație l-a epuizat.

Accidentarea a survenit în 29 iulie 2024. Nu am mai fost accidentat atât de grav, doar probleme musculare când și când. Nu am avut ceva atât de grav încât să mă scoată din circuit. Am avut patru operații. La șase-șapte luni după prima intervenție, eram aproape pregătit să merg pe teren, primisem acceptul medicilor, dar nu mă simțeam pregătit, erau anumite umflături, acumulări de lichid.

Am cerut și alte păreri, am descoperit că aveam o bacterie în genunchi, care făcea ca genunchiul să fie inflamat. Din păcate, da (n.r. a luat bacteria dintr-un spital din România)! O să aflăm, dar eu cred că a fost o eroare undeva. Ultima operație a fost pe 25 iunie 2025, la Roma, la profesorul Mariani. De atunci, parcursul meu s-a schimbat, am simțit că sunt pe direcția bună.

Ovidiu Kurti m-a ajutat să mă refac, am stat cu el zi de zi, se cunoaște cu profesorul Mariani. Am simțit că sunt pe o direcție bună și să simt că pot să revin. După fiecare operație, uiți să mergi, nu mai poți nici să ridici piciorul. Îi mulțumesc familiei, prietenei mele. Îmi e dor de fotbal, mai ales acum când revenirea e aproape. Dorința devine din ce în ce mai mare.

A fost o eliberare, un puseu de lucruri pozitive, mi-am dat seama că greul abia acum începe. E foarte greu să te întorci după un an și ceva de stat, dar asta speram când eram pe patul de operație, să fiu mort de oboseală de la antrenamente. S-a mai triat din prieteni. În primele săptămâni după operație nu prea ești om. Aveam nevoie să fiu asistat, aveam nevoie ca cineva să îmi gătească, să îmi aducă apă, dar după ultima operație a mers totul rapid”, a spus Valentin Țicu într-un interviu acordat în exclusivitate pentru PRO TV și Sport.ro.

Valentin Țicu: ”Am avut unele rețineri să fac recuperarea la baza FCSB-ului!”

Fotbalistul de la Petrolul a făcut recuperarea la baza FCSB-ului, sub supravegherea lui Ovidiu Kurti, acolo unde a fost susținut și de rivalii din Superliga României într-un moment în care se gândea chiar și la retragere.

Intrat în circuitul echipei naționale înainte de accidentare, Țicu a mărturisit că nu a fost căutat de nimeni de la FRF în timpul recuperării, însă nu renunță la visul de a evolua la națională.

Uitându-mă în spate, mi se pare imposibil prin ce am trecut. Mi-am găsit motivația în fiecare zi, să dovedesc lumii că se poate. În perioada următoare, urmează testele finale la Ovidiu Kurti. Vor urma antrenamentele fără contact o perioadă, iar apoi când sunt pregătit voi intra la antrenamente cu echipa. Sperăm ca anul ăsta să prind antrenamente cu echipa, ca în ianuarie, în cantonament, să fiu 100% și să pot juca în amicale.

Am păstrat legătură cu majoritatea colegilor, au fost alături de mine, Mateiu, Radu, Papp, Dumitriu, care a fost și el accidentat, Grozav au încercat să îmi fie alături cum au putut.

Echipa națională nu este un vis îndepărtat, dar mereu mi-a plăcut să iau lucrurile pas cu pas. Următorul pas e să revin pe teren, apoi lucrurile vor veni de la sine. Nu (n.r. nimeni de la echipa națională nu s-a interesat de el). Au fost și gânduri negre, nu vreau să ascund treaba asta, m-am gândit că nu voi mai juca, că o să mă las, dar am încercat să le elimin repede. Mi-ar plăcea (n.r. să se axeze pe recuperare), e o satisfacție, dar e mult prea devreme să mă gândesc ce voi face după fotbal.

A fost ciudat (n.r. să facă recuperarea la baza FCSB-ului), am avut unele rețineri, dar mă știu cu majoritatea jucătorilor. Am apreciat că mulți jucători au venit și au discutat cu mine, Florin Tănase, Vlad Chiricheș, au încercat să îmi ofere din energia lor”, a adăugat Țicu.