Dinamo a anunțat, victorios, ieșirea din insolvență printr-un comunicat oficial postat pe rețelele de socializare, alături de o scurtă reacție din partea lui Andrei Nicolescu - DETALII AICI.
Dinamo, anunț important în ziua în care a ieșit din insolvență: ”Nu avem scuze”
În aceeași zi, ”câinii” au anunțat și punerea abonamentelor în vânzare. Cel mai ieftin abonament este pentru Peluza Nord, 540RON, în timp ce cel mai scump are în vedere experiența VIP, 9000RON.
Urmează abonamentul la Tribuna 0. Categoria 1, pleacă de la 2380RON, în timp ce la Categoria 2, prețul e 1530RON. La Tribuna 2, Dinamo vinde abonamentele cu 1080RON.
”Am așteptat, am sperat și soarele iese și pe strada noastră. Am visat și ne-am închipuit un mare Dinamo, așa cum a fost în trecut. Împreună o să fim ce am fost și mai mult de atât!
Cu toții pe stadion! Abonamentele sunt acum disponibile și nu avem scuze, istoria se scrie pe stadion — suporteri și jucători, împreună!”, se arată în comunicatul emis de ”câini”.
- Abonamentele pe care Dinamo le-a scos în vânzare sunt doar pentru cele 15 meciuri de pe teren propriu din sezonul regulat al SuperLigii României, ediția 2025/26.
- În sezonul precedent, ”câinii” au vândut alte abonamente pentru meciurile din play-off și este de așteptat să meargă pe aceeași linie și în acest an în cazul unei clasări în ”TOP 6”
Reacția lui Răzvan Zăvăleanu, după ce Dinamo a ieșit din insolvență
„A fost o luptă continuă de patru ani și, din fericire, acum tragem linie și putem spune că am avut succes, ceea ce ne-am propus la începutul procedurii.
Din punct de vedere al relevanței, ca brand național și ca interes, a fost de departe cea mai importantă procedură pe care am condus-o până astăzi.
Suporterii au fost primii care m-au felicitat. Eu sper să fie un moment zero din toate punctele de vedere, Dinamo trebuie să revină acolo unde a fost și poate mai mult decât atât.
Dinamo este obișnuită cu aerul înalt al cupelor europene, al campionatelor câștigate”, a spus Răzvan Zăvăleanu, în exclusivitate pentru PRO TV.