Dinamo a pus în vânzare biletele pentru meciul cu Petrolul! Unde se va disputa partida

dinamo - petrolul Dinamo Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 22 August 2023, 19:03
Data actualizarii: Marti 22 August 2023, 19:03

Dinamo a pus în vânzare biletele pentru meciul cu Petrolul Ploiești, programat sâmbără, 26 august, de la ora 21:45.

”Câinii” vin după două victorii consecutive în Superligă și au reușit să urce pe locul nouă, cu șapte puncte. Acum, trupa lui Ovidiu Burcă va avea parte de un examen dificil, cu una dintre echipele aflate în partea superioară a clasamentului.

Petrolul Ploiești are un moral bun după ce a reușit să câștige ultimele trei partide din campionat, cu Farul (3-2), Rapid (2-0) și FCU Craiova (4-3). Echipa lui Florin Pîrvu este pe locul trei după șase etape, cu 11 puncte.

Chiar dacă oficialii ”câinilor” și-ar fi dorit ca meciul să se dispute pe Arena Națională, cel mai mare stadion al țării, partida se va disputa tot pe Arcul de Triumf.

Prețurile biletelor pentru Dinamo - Petrolul:

  • Peluza Nord (PCH) & Peluza Sud: 35 ron
  • Tribuna 2: 50 ron
  • Tribuna 1: 80 ron (lateral) - 90 ron (central)
  • *Zona VIP este sold-out datorită abonaților.

„Family Zone-ul va fi amplasat în sectorul K al Tribunei a II-a, copiii sub 7 ani beneficiind de gratuitate. Aceștia trebuie însoțiți de un adult cu bilet valabil. 

Studenții, elevii și pensionarii beneficiază de 30% reducere în sectorul K al Tribunei a II-a.

Persoanele cu dizabilități beneficiază de gratuitate în zonele special alocate, în baza certificatului justificativ, însoțit de actul de identitate.

Accesul suporterilor va fi permis începând cu orele 19.45. Pentru a facilita accesul în stadion și pentru a evita situațiile neplăcute, vă rugăm să vă prezentați la stadion cu cel puțin 45 de minute înainte de ora de începere a partidei”, au transmis oficialii ”roș-albilor”.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!