Dezvăluire bombă despre situația de la Rapid: "Sistemul de joc îl alege Cristi Săpunaru"

Dinu Gheorghe Cristi Sapunaru Rapid Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 07 Iulie 2023, 22:03
Data actualizarii: Vineri 07 Iulie 2023, 22:13

Rapid este pe cale să rămână fără antrenor, după ce Adrian Mutu a negociat pentru a prelua Netfchi Baku. 

Tehnicianul român ar urma să plece zilele următoare în Rusia, împreună cu staff-ul său, acolo aflându-se în cantonament formația azeră. 

În aceste condiții, oficialii Rapidului caută variante de înlocuitor, Cristiano Bergodi fiind în pole position pentru preluarea echipei.

Ianis Zicu a vorbit despre problemele care ar fi apărut în Giulești în această vară, cu privire la sistemul de joc folosit, iar Dinu Gheorghe a avut o remarcă neașteptată față de aceste afirmații. 

"Eu cred că au existat anumite divergențe înainte de situația asta, iar oferta a venit după. S-a schimbat sistemul de joc și, din ce știu, la Rapid se dorea să se joace cu patru pe linia de fund, s-a trecut în trei, rezultatele s-au văzut. Sistemul îl alege antrenorul, dar clubul avea filosofia cu 4-3-2-1", a declarat Ianis Zicu, la Digi Sport. 

Dinu Gheorghe, fostul președinte al clubului din Giulești, a replicat imediat, dezvăluind, că un cuvânt greu de spus în ceea ce privește echipa îl are Cristi Săpunaru: "Hai să fim corecți și să spunem lucrurilor pe nume. Sistemul de joc îl alege Săpunaru. 

Cristi Săpunaru este jucător extrem de important pentru Rapid în acest moment. Sistemul de joc în care evoluează Rapid trebuie să fie agreat de Săpunaru"

Dinu Gheorghe a fost oficial la Rapid în patru ”mandate”. Mai întâi a fost director sportiv, între 1997 și 2006, iar apoi au urmat perioadele din 2010-2011, 2015 și 2017.

Daniel Isăilă, cuvinte de laudă la adresa clubului Rapid
 

Într-un scurt interviu acordat în exclusivitate pentru PRO TV, tehnicianul român a vorbit despre posibilitatea a ajunge în Giulești, explicând că până acum nu a fost contactat de nimeni de la echipă. 

"În meseria de antrenor trebuie să fi pregătit, mai ales cand ești liber la orice oportunitate. Un proiect sănătos e bine-venit întotdeauna. 

- V-ați înhăma la o echipă care are ca obiectiv titlul?

- De ce nu! Orice jucător, orice antrenor atunci când își alege cariera asta trebuie să tindă la maxim", a declarat Daniel Isăilă.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!