CFR Cluj a devenit vicecampioana României, la capătul unui sezon în care a avut în lot doi jucători care au 77 de ani împreună. Și, după cum sport.ro a anunțat aici, contractele veteranilor Ciprian Deac (39 de ani) și Mario Camora (38 de ani) au fost prelungite pentru încă un sezon.

Amândoi au fost titulari în partida CFR Cluj – FCSB (1-1) din ultima etapă a acestui sezon. Deac a fost schimbat, la pauză, cu Nkololo, în timp ce Camora a fost integralist.

După ultimul fluier la întâlnirii, Ciprian a venit la interviul de după meci și, vizibil emoționat, a vorbit cu vocea tremurând de bucurie pentru că CFR i-a oferit șansa de a mai juca un sezon.

Am intrat pe teren cu obiectivul îndeplinit pentru acest sezon și poate că și acest lucru ne-a dat o stare de relaxare, iar asta s-a văzut. E bine, totuși, că s-a terminat așa. CFR înseamnă totul pentru mine, clubul unde am crescut, am câștigat trofee și mă bucur că mai joc, pentru că simt că mai pot. Am vrut să rămâni aici. Mi-ar plăcea să-mi închei cariera cu un nou trofeu deasupra capului, la finalul sezonului viitor. Asta îmi doresc și asta e e gândul meu, în acest moment“, a declarat Deac.