"Singura mea rugăminte pentru îngrijitorii care se ocupă fantastic de terenurile noastre de la baza de la Ştefăneşti a fost să nu mai tundă iarba şi să facă câteva gropi pe terenul nostru de antrenament, ca să ne antrenăm în condiţii reale de joc", a spus Pancu, ironizând starea terenului de pe Stadionul Giuleşti.

Daniel Pancu, în continuare nemulțumit de gazonul din Giulești

"Gazonul nu este treaba noastră, nu ne ocupăm noi. V-am spus doar ce am putut face eu, să lăsăm iarba mare la antrenament şi să facem câteva gropi", a adăugat el.

Întrebat dacă şi-ar dori ca formaţia sa să joace meciurile de pe teren propriu pe Arena Naţională, el a răspuns: "Gazonul de pe Arena Naţională este minunat. V-am dat exemplul de la Sibiu unde, după antrenamentul cu o zi înainte de meci, nu am avut niciun fel de emoţie asupra calităţii jocului nostru.

A fost un joc foarte bun cu Timişoara, chiar dacă am câştigat pe final. Avem jucători de mare calitate şi de echipe naţionale care se desfăşoară într-un alt mod pe un gazon foarte bun".

Pauza competiţională de trei săptămâni cauzată de meciurile echipei naţionale este binevenită, susţine antrenorul.

"Pauza este binevenită. Ne dorim foarte mult să trecem cu bine peste jocul acesta cu FC Argeş, care este poate cel mai important al nostru de până acum. Asta încerc să le transmit jucătorilor de câteva zile. 

Pauza vine foarte bine, plus că avem un amical de mare calitate cu Genoa şi un joc cu Chiajna. Mă gândesc chiar astăzi, având în vedere că am fost programaţi luni la 'U' Cluj, să mai facem un al treilea amical, pentru că am câţiva jucători pe care încă nu i-am văzut în condiţii de joc", a explicat el, potrivit News.ro.

Daniel Pancu şi-ar dori să aibă 3 jucători convocaţi în lotul naţionalei României, dar nu crede că vor fi atâţi. "E păcat, pentru că Paşcanu are o problemă medicală. Mi-aş dori să avem trei la lot, dar nu cred că vor fi trei", a precizat tehnicianul, prezent, miercuri seara, alături de câţiva dintre jucătorii săi la deschiderea Panoramic Terrace Mobexpert.