Daniel Niculae a intervenit în direct la TV și a vorbit despre decizia lui Mutu

Superliga Daniel Niculae
Alexandru Hațieganu
Data publicarii: Marti 11 Iulie 2023, 21:45
Data actualizarii: Marti 11 Iulie 2023, 21:56

Adrian Mutu a fost prezentat marți la noua sa echipă, Neftchi Baku.

Rapid a intrat într-o nouă eră după ce a fost instalat pe banca tehnică Cristiano Bergodi. Italianul l-a înlocuit pe Adrian Mutu, care a plecat la formația din Azerbaidjan, Neftchi Baku, într-un moment delicat, chiar cu o săptămână înainte de startul campionatului. 

Daniel Niculae, despre momentul delicat de la Rapid

Rapid debutează vineri, de la 20:30, pe teren propriu, împotriva celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe. 

  • Daniel Niculae

"A fost o situație delicată pentru noi, e și acum, uman îl înțeleg pe Adrian Mutu. 

A fost o clauză destul de mare (n.r.: - clauza de reziliere). Nu a fost doar de două salarii, a fost în oglindă. Nu va fi ușor deloc pentru că schimbarea antrenorului s-a produs cu șapte zile înainte de începutul campionatului", a afirmat Niculae, într-o intervenție în direct, marți seara, la televiziunea Digisport. 

(n.r.: referitor la reacția unor fani care l-ar fi vrut pe bancă pe Marius Șumudică) Nu poți să mulțumești pe toată lumea, relația trebuie să fie una bună cu suporterii. Sper să nu fie proteste, nu e vorba de X sau Y, e vorba de club, nu cred că un suporter s-ar gândi să facă rău echipei", a mai spus Daniel Niculae la DigiSport.

FC RAPID 1923

Antrenor - Cristiano Bergodi (nou)

Veniri - Cătălin Cîrjan (20 de ani / mijlocaș central / România / Arsenal U21 / împrumutat), Iulian Cristea (28 de ani / fundaș central / România / FCSB / liber de contract), Borja Valle (30 de ani / extremă stânga / Spania / FC Cartagena / liber de contract), Christopher Braun (31 ani / fundaș dreapta / Germania, Ghana / CFR Cluj / 300.000 de euro), Răzvan Oaidă (25 de ani / mijlocaș central / România / FCSB / liber de contract), Omar El Sawy (19 ani / mijlocaș ofensiv / România, Egipt / AFK Csikszereda Miercurea Ciuc / 400.000 de euro)

Reveniri după împrumuturi - Albert Stahl (24 de ani / extremă dreapta / România / UTA Arad), Alexandru Despa (21 de ani / atacant / România / Progresul Spartac), Ștefan Lefter (18 ani / portar / România / Corvinul Hunedoara), Enrichi Finica (20 de ani / fundaș stânga / România / Poli Iași), Antonio Bradu (21 de ani / închizător / România / Corvinul Hunedoara), Alexandru Gheorghe (20 de ani / mijlocaș central / România / Metaloglobus)

Plecări - Antonio Sefer (23 de ani / extremă dreapta / România / Hapoel Beer Sheva / 400.000 de euro), Damien Dussaut (28 de ani / fundaș dreapta / Martinica, Franța / FCV Farul / contract încheiat), Younes Bnou Marzouk (27 de ani / atacant / Maroc / contract încheiat), Ljuban Crepulja (29 de ani / închizător / Croația / FC Voluntari / contract încheiat), Kevin Luckassen (29 de ani / atacant / Olanda / contract încheiat), Hervin Ongenda (27 de ani / mijlocaș ofensiv / Franța, Belgia / contract reziliat), Enrichi Finica (20 de ani / fundaș stânga / România / CSM Alexandria / împrumutat)

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!