Dan Petrescu nu înțelege ce se întâmplă cu un jucător de la CFR Cluj: "Eu îl vedeam la națională, dar nu mai e el"

Dan Petrescu CFR Cluj daniel birligea Sergiu Bus Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 30 August 2022, 20:32
Data actualizarii: Marti 30 August 2022, 20:31

Dan Petrescu, antrenorul lui CFR Cluj, a vorbit în cadrul unei conferințe de presă despre jucătorii campioanei "care au fost doar cu numele până acum", așa cum a spus recent.

CFR Cluj se află în căutarea unui atacant, așa cum a dezvăluit Dan Petrescu, care s-a arătat dezamăgit de forma traversată de două dintre vârfurile echipei sale, Daniel Birligea (22 de ani) și Sergiu Buș (29 de ani).

Dan Petrescu: "Ceva trebuie să se întâmple cu Birligea. Nu mai e el"

Ambii au acuzat probleme medicale în startul acestui sezon. Birligea, internațional U21 care s-a remarcat la CFR în sezonul trecut, nu a prins niciun minut în actuala stagiune, în timp ce Sergiu Buș a fost folosit doar pe finalul jocului cu FC Botoșani (0-1).

Petrescu are încredere că ambii vor reveni, însă are așteptări mai mari de la Daniel Birligea, pe care anterior îl vedea și în tricoul echipei naționale.

"Ar fi culmea să nu se reabiliteze Buș și Birligea. Mai ales Birligea, care e tânăr. Ceva trebuie să se întâmple pentru că la antrenamente nu mai e el. A stat foarte mult, o lună, o lună și jumătate și l-a afectat. 

Se vede în evoluțiile lui la antrenament. Dar trebuie timp. Eu speram că va ajunge la echipa națională, dar, dacă nu joci, nu ai cum. S-a pierdut puțin pentru că nu s-a antrenat. Dacă nu te antrenezi și nu joci, e foarte greu. 

Sper să prindă niște meciuri la echipa a doua de 90 de minute și să mă convingă. Și el e o soluție pentru echipa mare, dar nu poate foarte mult să joace pentru că nu are meciuri în picioare", a spus Dan Petrescu, la conferința de presă.

Daniel Birligea a fost transferat de CFR Cluj în ianuarie 2022, de la formația italiană Teramo, în schimbul sumei de 100.000 de euro. Atacantul a jucat în șase meciuri din sezonul trecut și a marcat un gol.

  • 200.000 de euro este cota de piață a lui Birligea, conform Transfermarkt
  • 4 meciuri și 2 goluri are Birligea la naționala U21 a României
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!