Liga 1

Cum explică Dinamo transferul lui Răzvan Patriche: "M-a impresionat!". Ce mutări mai pregătesc "câinii"

Dinamo l-a transferat pe Răzvan Patriche (35 de ani), fundașul central de la Academica Clinceni, iar Iuliu Mureșan a explicat ce a determinant clubul să apeleze la această mutare.

SPORT.RO
Data publicarii: Marti 04 Ianuarie 2022, 19:26
Data actualizarii: Marti 04 Ianuarie 2022, 19:30

În ciuda faptului că Patriche va împlini în aprilie 36 de ani și vine de la ultima clasată din Liga 1, Mureșan spune că a fost impresionat de calitățile de lider ale fundașului și de determinarea arătată în teren.

Dinamo l-a transferat pe Răzvan Patriche

Administratorul special al lui Dinamo a oferit informații și despre alte transferuri pe care le vizează la Dinamo în perioada următoare.

"Am semnat cu Patriche în seara aceasta. O să-l prezentăm separat. Nu vreau să fie 3 în 1 (n.r - alături de Flavius Stoican și Iuliu Mureșan). A fost atât de mobilizator, chiar și atunci când au pierdut cu noi. M-a impresionat determinarea lui, caracterul lui puternic. Dinamo are nevoie acum de unitate și de caracter. Ne-a dat gol în meciul direct, dar a jucat bine și e un om foarte dârz, avem nevoie de așa ceva la echipă.

O să mai dăm și drumul la jucători și vom mai aduce jucători în toate compartimentele. Măcar un atacant să găsim lângă Mirko Ivakovski, el aleargă mult în spate, d-asta nici n-a dat goluri, dar cred că dacă va avea o susținere mai bună va da și el goluri", a spus Mureșan, la Digisport.

  • Răzvan Patriche juca din 2018 la Academica Clinceni, unde era căpitan, iar de-a lungul carierei a mai jucat la Sportul, ASA Târgu Mureș, Universitatea Craiova și CS Afumați.
Mureșan a confirmat că Dinamo este interesată și de atacantul slovac Jakub Vojtus (28 de ani), care a mai jucat la Academica Clinceni și CFR Cluj, iar în prezent este legitimat în Ungaria, la Mezokovesd: "Da, a fost și la CFR, la Clinceni, unde nu prea a confirmat. E și Vojtus pe o listă. Avem mai mulți"
 
De asemenea, Iuliu Mureșan a anunțat că fundașul central portughez Andre Pinto (32 de ani) ar putea părăsi Dinamo în această fereastră de mercato, în timp ce Răzvan Popa (25 de ani) are șanse importante să rămână: "La Pinto încă nu e clar, am vorbit cu el, să vedem. S-ar putea să plece. Popa face mâine vizita medicală și începe pregătirea cu echipă. În principiu, da, rămâne".
Modifică setările cookies