Cristiano Bergodi, OUT de la Rapid dacă nu-și îndeplinește obiectivul: ”Ne vom gândi la o schimbare”

Cristiano Bergodi Rapid Victor Angelescu Superliga Cristiano Bergodi / Foto - Gabriel Chirea
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 09 Aprilie 2024, 17:51
Data actualizarii: Marti 09 Aprilie 2024, 17:51

Cristiano Bergodi (59 de ani) are postul în pericol dacă Rapid nu-și va îndeplini obiectivul la finele acestui sezon.

Giuleștenii au început play-off-ul la patru puncte distanță de liderul FCSB, dar au pierdut primele trei meciuri și diferența s-a mărit cu încă nouă puncte.

Rapidul este în pericol să rateze și calificarea în cupele europene, fiind acum pe locul patru cu șapte etape înainte de finalul sezonului. Locul doi ar asigura calificarea în preliminariile Conference League, iar locul trei prezența la barajul pentru calificarea în competiția menționată anterior.

Victor Angelescu: ”Normal că ne vom gândi la o schimbare”

Victor Angelescu, acționarul minoritar de la Rapid, a anunțat ce se va întâmpla cu Cristiano Bergodi dacă echipa nu-și va îndeplini obiectivul. Conducerea clubului ia în calcul și o schimbare la nivelul băncii tehnice.

„Dacă nu se va îndeplini obiectivul, normal că ne vom gândi la schimbare pentru că va fi un an total ratat și atunci ar fi greu să mergem și anul următor în condițiile în care nu ne-am atins obiectivele din acest an”, a spus Victor Angelescu, la Digi Sport.

Cristiano Bergodi a preluat-o pe Rapid în luna iulie a anului 2023 și a adunat 36 de meciuri pe banca giuleștenilor, adunând în medie 1,67 puncte pe joc.

Rapid, locul patru în Superligă

Obiectivul Rapidului din acest sezon este clasarea pe una dintre primele trei poziții. Giuleștenii sunt acum pe locul 4, cu 28 de puncte, la trei lungimi de podium și la 10 în spatele liderului FCSB, care are și un meci mai puțin.

După trei eșecuri consecutive, Cristiano Bergodi va căuta primele puncte în play-off la meciul cu Sepsi, programat luni, 15 aprilie, de la ora 20:30.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!