Coltescu a incercat sa se sinucida dupa o cearta cu iubita!

Sebastian Coltescu Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 05 Octombrie 2008, 17:17
Data actualizarii: Duminica 05 Octombrie 2008, 17:23
Unul dintre vecinii arbitrului craiovean Sebastian Coltescu, care a incercat sa se sinucida, vineri seara, sustine ca barbatul ar fi recurs la acest gest din cauza unei dispute cu iubita sa, care este studenta in Grecia, anunta agentia Mediafax.

Vasile Iordache, unul dintre vecinii lui Sebastian Coltescu, sustine ca in seara in care barbatul a incercat sa se sinucida a auzit mai multe discutii intre arbitrul craiovean si mama sa.

"A venit mama lui la el si i-a spus ca nu vrea sa ii deschida din cauza ca se certase cu prietena lui. I-a spus mamei sale ca e suparat si ca nu vrea sa ii deschida usa. I-a zis ca daca nu pleaca se arunca pe geam. Apoi, mama lui s-a dus la el la geam, iar el a deschis geamul sa vorbeasca cu ea. I-a zis ca daca nu pleaca se arunca", a declarat Vasile Iordache.

El spune ca cei care au sunat la Politie dupa ajutor sunt niste vecine care au auzit discutiile intre Coltescu si mama lui.
"Au auzit niste vecine discutia asta si au chemat Politia. Are niste vecine mai sarite, ele s-au speriat si au sunat la Politie. Asa s-a intamplat. El e baiat bun, nu a avut probleme niciodata cu nimeni", Vasile Iordache.

Potrivit sursei citate, iubita arbitrului este studenta in Grecia si recent tanarul o vizitase.
"Prietena lui stiu ca este studenta in strainatate si s-a intors de curand de la ea. A venit de vreo doua ori pe la el, pe aici", a mai spus Vasile Iordache.
Nicu Neagoe, presedintele Asociatiei Judetene de Fotbal, unul dintre oamenii care il cunoaste bine pe Sebastian Coltescu, este socat de gestul arbitrului craiovean.
"Nu cred ca este vorba despre o problema sentimentala. Cred ca are legatura cu activitatea sa fotbalistica", a declarat Nicu Neagoe.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!