OFICIAL CFR Cluj a anunțat încă o plecare! Jucătorul de bază al lui Dan Petrescu s-a despărțit de club 

CFR Cluj mihai bordeianu Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 16 Iunie 2023, 19:27
Data actualizarii: Vineri 16 Iunie 2023, 19:32

CFR Cluj și-a prezentat noul antrenor, pe Andrea Mandorlini, în cursul zilei de vineri. 

Italianul a ajuns în România în urmă cu câteva zile și a semnat cu CFR Cluj după plecarea lui Dan Petrescu în Coreea de Sud. După prezentarea oficială a lui Andrea Mandorlini, CFR Cluj a comunicat oficial și despărțirea de unul dintre jucătorii de bază ai lui Dan Petrescu, Mihai Bordeianu (31 ani)

Fotbalistul revenit în august 2021 în Gruia după aventura „eșuată” la Al-Qadisiah FC a ajuns la un acord pentru rezilierea înțelegerii care îi expira în vara anului următor. 

Mihai Bordeianu pleacă de la CFR Cluj 

„Mulțumim, Mihai Bordeianu!

Conducerea clubului CFR 1907 Cluj și jucătorul Mihai Bordeianu au ajuns la un acord de încetare a contractului.

În cele 5 sezoane jucate la CFR Cluj, Bordeianu a bifat 159 de meciuri, reușind să marcheze 4 goluri și să fie autorul a 10 pase decisive.

Pe această cale ii mulțumim pentru toată munca depusă în tricoul echipei noastre și îi urăm multă baftă în carieră!”, se arată în comunicatul postat de CFR Cluj. 

Dan Petrescu face primul transfer în Coreea de Sud! Jucătorul de la CFR Cluj pe care îl dorește

Nana Boateng (29 de ani), titular incontestabil în ultimele două sezoane la CFR Cluj, cu Dan Petrescu pe bancă, va pleca până la finalul acestei săptămâni în Coreea de Sud, iar fosta campioană a României se va alege cu o sumă impresionantă de pe urma transferului.

Cele două cluburi au ajuns la un acord, iar CFR va încasa două milioane de euro pentru mijlocașul din Ghana, notează Fanatik.

”Școlit” la academia lui Manchester City, Nana Boateng a trecut în cariera sa pe la echipe precum Stromsgodset, Colorado și KuPS. Din 2021 joacă pentru CFR Cluj, alături de care a cucerit titlul în sezonul precedent.

Site-urile de specialitate îi oferă o cotă de piață de 2,2 milioane de euro mijlocașului care a prins 48 de meciuri în sezonul recent încheiat pentru CFR, reușind să marcheze cinci goluri.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!