Sport.ro a anunțat luni că CFR Cluj s-a înțeles cu FC Ballkani pentru transferul lui Lindon Emerllahu. O zi mai târziu, ardelenii au oficializat mutarea și l-au prezentat pe kosovar.
CFR a dat lovitura pe piața transferurilor: ”Cel mai bun jucător e la Cluj”
”Cel mai bun jucător din Kosovo, la CFR Cluj! E oficial! Cluburile CFR 1907 Cluj și FC Ballkani au ajuns la un acord privind transferul tânărului mijlocaș Lindon Emërllahu.
Desemnat jucătorul anului 2024 în prima ligă din Kosovo, Lindon a câștigat 5 trofee alături de Ballkani, formație în tricoul căreia a bifat 100 de partide în toate competițiile.
La doar 19 ani, Emërllahu a primit prima sa convocare pentru prima reprezentativă a statului Kosovo, având șase prezențe pentru naționala țării sale.
Îți urăm bun venit, Lindon, și cât mai multe reușite în tricoul vișiniu!”, se arată în comunicatul emis de CFR Cluj.
CFR Cluj a plătit 800.000 de euro pentru transferul kosovarului. Pe deasupra, FC Ballkani va încasa și 20 de procente dintr-un viitor transfer al lui Lindon Emerllahu.
Cotat la 1.000.000 de euro de site-urile de specialitate, Emerllahu se afla la prima echipă a lui FC Ballkani din ianuarie 2012 și ar mai fi avut contract cu clubul kosovar până la finele stagiunii 2025/26.
În vârstă de 22 de ani, mijlocașul defensiv kosovar a consemnat 100 de apariții pentru FC Ballkani, a reușit să-și treacă numele pe tabela de marcaj de patru ori, dar și să paseze decisiv în patru situații diferite.