EXCLUSIV Cei trei fotbaliști din Superligă pe care îi vrea Robert Niță la Rapid: „Ar fi fost pe placul Giuleștiului”

Cei trei fotbaliști din Superligă pe care îi vrea Robert Niță la Rapid: „Ar fi fost pe placul Giuleștiului” Superliga

Robert Niță (49 de ani), un apropiat al lui Dan Șucu și fost atacant al Rapidului, a nominalizat trei fotbaliști din Superliga României pe care i-ar dori în Giulești. 

Niță a apreciat că mijlocașul defensiv Karlo Muhar (30 de ani), care a denunțat unilateral contractul cu CFR Cluj din cauza restanțelor salariale, are profilul potrivit pentru a fi pe placul fanilor alb-vișiniilor.  

Robert Niță

  • Pov sport robert nita fragment goanta

Jucătorii din Superligă doriți de Robert Niță la Rapid

De asemenea, fostul vârf s-a arătat încrezător că Daniel Bîrligea (26 de ani) de la FCSB ar fi putut să o ajute pe Rapid, chiar dacă traversează o perioadă mai slabă în startul sezonului 2026-2027. 

Ultimul jucător dorit de Robert Niță în Giulești este Nicușor Bancu (33 de ani), căpitanul Universității Craiova, chiar dacă a recunoscut că vârsta fundașului stânga ar putea fi un minus pentru afacere.

Niță, despre Muhar: „E un jucător rar” 

„L-aș fi luat pe Muhar. Mi se pare un jucător care dă echilibru la mijlocul terenului cu talie. E un jucător rar, știe cu mingea la înălțimea lui. Cred că ar fi fost pe placul Giuleștiului. 

L-aș fi luat pe Bîrligea, chiar dacă trece printr-o perioadă mai puțin bună. Va marca și va reveni în formă, și la echipa națională. Aș încerca Bancu, dar vârsta poate fi o piedică pentru business”, a declarat Robert Niță, în exclusivitate la VOYO SPORT LIVE.

Robert Niță a jucat la Rapid între anii 2000 și 2004, perioadă în care a câștigat Divizia A (2003), Cupa (2002) și Supercupa României (2002 și 2003).  

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!