Mauro Pederzoli (63 de ani) a fost instalat în funcția de director sportiv al echipei. Italianul vine în România cu un CV impresionant, după ce a trecut pe la echipe precum Cagliari, Liverpool, AC Milan sau Parma.

Adus de Dan Șucu în fotbalul românesc, prin legăturile pe care le are omul de afaceri cu fotbalul italian, acolo unde deține acțiuni la Genoa, Pederzoli a fost convins să semneze cu un salariu impresionant.

Cu un salariu lunar de 17.500 de euro, Pederzoli este unul dintre cei mai bine plătiți angajați de la club, scrie iamsport.ro. Dintre fotbaliști, doar Elvir Koljic (22.000 de euro pe lună) și Cristi Manea (20.000 de euro pe lună) câștigă mai bine.

Mauro Pederzoli: ”Am primit mesaje de la Man și Mihăilă!”

Într-un interviu pentru Rapid TV, directorul sportiv a fost întrebat dacă a vorbit cu cei doi înainte de a semna cu giuleștenii, iar Pederzoli a recunoscut că a ținut legătura atât cu Dennis Man, cât și cu Valentin Mihăilă.

"Cu Man nu am avut ocazia să vorbesc, dar cu Mihăilă am vorbit. Am primit mesaje de la ambii și erau foarte, foarte fericiți

Cu domnul Lucescu și domnul Petrescu nu am vorbit, dar sigur va exista o șansă să mă întâlnesc cu domnul Lucescu la revenirea în România și să discutăm toate chestiunile relevante", a spus Pederzoli.