Ce a realizat Adi Mutu la CFR Cluj, în cele două luni petrecute în Gruia

Adi Mutu CFR Cluj Superliga Superliga Adrian Mutu / Foto - Gabriel Chirea
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 03 Aprilie 2024, 17:34
Data actualizarii: Miercuri 03 Aprilie 2024, 17:33

Antrenorul și-a dat demisia de la CFR Cluj, după umilința din Cupa României, 0-4 cu Corvinul Hunedoara.

”A fost o umilință prea mare, peste care eu, care am un caracter de campion, pur și simplu nu pot să trec”, a spus Adrian Mutu, potrivit Fanatik, la o zi după confruntarea cu divizionara secundă Corvinul Hunedoara.

Ce a realizat Adi Mutu la CFR Cluj, în cele două luni petrecute în Gruia

Mutu a fost adus pe banca din Gruia în ianuarie 2024, după ce ardelenii s-au descotorosit de serviciile lui Andrea Mandorlini în urma formei slabe a echipei patronate de Neluțu Varga.

Cu antrenorul din Călinești la cârmă, ardelenii au obținut accederea în play-off-ul Superligii României de pe a treia poziție. Doar că în a doua parte a campionatului, CFR Cluj s-a împotmolit de două ori.

Ardelenii au pierdut ”acasă”, în prima rundă, cu Universitatea Craiova, scor 1-2, și au remizat în deplasare cu Sepsi OSK, scor 1-1, în cea de-a doua etapă a play-off-ului.

Umilința cu divizionara secundă din Hunedoara l-a făcut pe Adi Mutu să-și dea demisia, după ce a bifat 11 apariții pe banca tehnică a ardelenilor și a înregistrat o medie de 1.64 puncte pe meci.

Antrenorul o lasă pe CFR Cluj completând podiumul în play-off cu 28 de puncte. Ardelenii se clasează la trei lungimi de ocupanta poziției secunde, Universitatea Craiova, și la 10 de liderul FCSB.

A fost dărâmat la conferința de presă după 0-4 cu Corvinul

Vizibil afectat de rezultatul înregistrat la Hunedoara, 0-4 cu Corvinul în sferturile Cupei, Mutu a spus că nu își poate ierta jucătorii și nu a încercat să găsească vreo scuză pentru rezultatul de-a dreptul șocant contra Corvinului.

Antrenorul lui CFR Cluj nu a acceptat întrebările din partea reporterilor. A preferat să țină un scurt monolog și a anunțat că va decide în această noapte dacă va continua pe banca ardelenilor și după acest joc.  

"Haideți că fac eu un monolog și după aia termin. Prea multe de spus nu sunt. Pentru noi a fost un meci fără istoric. Am fost penibili, un rezultat umilitor. Cred că avem o problemă de atitudine și de abordare. Nu mă refer în timpul meciului, ci s-a întâmplat după meciul cu Sepsi. Nu vreau să caut scuze, să spun că am jucat în 10, că s-au accidentat Camora sau Mogoș.

Suntem totuși CFR. Am jucat împotriva unei echipe de liga a doua și pe această cale îi felicit pentru rezultat. Ei au un buget cât 3 jucători de-ai noștri, deci ar trebui să ne fie rușine. Eu, în momentul ăsta, nu am puterea să-i iert pe jucători pentru rezultatul ăsta. E umilitor, eu mă simt umilit.

Mă voi gândi bine în seara asta ce voi face, iar mâine dimineață voi anunța clubul și pe dumneavoastră", a spus Adrian Mutu, la conferința de presă.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!