Ce a avut de zis Ianis Hagi la finalul anului 2023

Ianis Hagi Deportivo Alaves nationala romaniei Superliga Ianis Hagi, mijlocașul lui Deportivo Alaves / Foto: Imago Images
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 31 Decembrie 2023, 17:55
Data actualizarii: Duminica 31 Decembrie 2023, 17:54

Ianis Hagi (25 de ani) se află în acest moment la Deportivo Alaves în La Liga.

Rangers l-a trimis pe Ianis Hagi la finalul lui august sub formă de împrumut la Deportivo Alaves, în primul eșalon al Spaniei, unde a bifat deja 14 apariții și a reușit să ofere o pasă decisivă.

Ce a avut de zis Ianis Hagi la finalul anului 2023

Ianis Hagi a vorbit despre anul 2023 și a avut un mesaj călduros de împărțit cu lumea. De asemnenea, fiul ”Regelui” a precizat că în următorul an echipa națională va da tot ce are mai bun să-i facă fericiți pe oameni.

  • Selecționata lui Edward Iordănescu a obținut calificarea la EURO 2024, găzduit de Germania, care va fi transmis de PRO TV, Pro Arena și VOYO începând cu vara viitoare

”Multă sănătate în primul rând, cred că asta e cel mai important lucru. La anul, în 2024 să avem un an cu bucurii, împliniri, succese și să fie alături de noi, de echipa națională, pentru că vom da totul pentru tricolor și vom încerca să-i facem fericiți pe oameni”, a spus Ianis Hagi pentru FRF.

Produs de Academia Gheorghe Hagi, Ianis Hagi a fost legitimat de-a lungul carieriei sale la echipe precum FC Viitorul Constanța (actuala Farul Constanța), Fiorentina, KRC Genk, Rangers și Deportivo Alaves.

Numărul lui Ianis Hagi de la Rangers, oferit lui Fabio Silva

În perioada recentă s-a discutat despre o revenire a lui Ianis Hagi la Rangers încă din această iarnă, însă ultima decizie luată de clubul din Glasgow pare să contrazică această variantă.

Rangers l-a împrumutat pe Fabio Silva (21 de ani) de la Wolves, până la finalul sezonului, iar atacantul portughez a primit tricoul cu numărul 7, cel pe care îl avea și Ianis Hagi în Scoția și pe care, teoretic, ar trebui să îl aibă și la revenirea pe Ibrox Park.

Jurnaliștii de la One Football consideră că este "ușor nepoliticos ceea ce a făcut Rangers cu Ianis Hagi".

"Nu putem să spunem că acest lucru nu s-a mai întâmplat până acum, dar, de obicei, numărul unui jucător împrumutat este păstrat din respect, pur și simplu. Sincer, este ușor nepoliticos ce a făcut Rangers față de Hagi", a scris sursa citată, care adaugă: "Teoretic, Hagi va reveni în vară, când Silva, tot teoretic, va reveni la Wolves, deci oricum nu ar conta, pentru că românul ar urma să își primească înapoi tricoul".

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!