Dinamo încearcă să-și păstreze jucătorii importanți, iar Georgi Milanov a semnat recent un nou contract. Însă, până ca acordul dintre bucureșteni și jucător să fie parafat, bulgarul era dispus să semneze și cu alt club, să înceapă o nouă aventură în carieră.

Discuțiile mijlocașului cu conducerea lui Dinamo persistau de câteva luni, dar el era dispus să accepte și altă ofertă! Venit la Dinamo acum un an și șase luni, el a contribuit decisiv la evitarea retrogradării în sezonul 2023-2024.

Dinamo l-a convins, în sfârșit, pe Georgi Milanov să semneze

Apoi, a evoluat în 40 de partide pentru Dinamo în campionatul abia finalizat, semn că a fost un fotbalist important, de bază pentru ”câini”. A oferit și patru pase de gol în ediția recent încheiată.

În iarna trecută, Dinamo a reușit să îi convingă pe antrenorul Zeljko Kopic și mijlocașul Eddy Gnahore să semneze prelungirile contractelor, iar la acel moment apărea și informația că se negociază și cu alți fotbaliști care vor ajunge la final de contract în vară.

Printre ei se număra și mijlocașul Georgi Milanov. În cazul bulgarului, lucrurile nu păreau complicate, numai că, din informațiile Sport.ro, jucătorul și Dinamo nu reușeau să bată palma! Deși erau negocieri intense în acest sens, Milanov avea semne de întrebare în ceea ce privește semnarea unui nou acord. Aștepta și alte propuneri, astfel că nu se poate spune că avea pe primul plan în alegerea sa un nou acord cu bucureștenii.

Dinamo începuse să se gândescă la altă variantă în locul lui Milanov

Surse din cadrul echipei din ”Ștefan cel Mare” au transmis că stafful tehnic și conducerea începuseră să se gândească la altă variantă, să aducă un alt fotbalist în locul lui Milanov. Până la urmă, mijlocașul a decis să prelungească acordul, dar și pentru că anumite propuneri din afara României nu i-au fost pe plac. A decis să continue la Dinamo.

Georgi Milanov are un CV impresionant, cu titluri câștigate la Litex Lovech și CSKA Moscova, unde a evoluat și în grupele Ligii Campionilor. A mai jucat la Grasshoppers Zürich și Vidi FC.

El a adunat 50 de partide pentru Bulgaria și a marcat două goluri, iar pentru Dinamo a acumulat 57 de apariții, două goluri și șapte pase decisive de la transferul la clubul bucureștean.