”Câinii” galbeni și roșii! Dinamo domină autoritar topul cartonașelor din Liga 1

Dinamo cartonase galbene cartonase rosii Dusan Uhrin Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 12 Martie 2022, 09:18
Data actualizarii: Sambata 12 Martie 2022, 09:29

Dinamo a adus al patrulea antrenor din acest sezon, pe Dusan Uhrin, care va avea ca obiectiv salvarea de la retrogradare.

Odată cu venirea cehului, ”câinii” speră să rezolve una dintre marile probleme ale echipei din acest sezon. Dacă înainte de startul play-out-ului Dinamo ocupă locul 14, cu doar nouă puncte, ”câinii” sunt lideri detașați la capitolul cartonașe. Și la galbene, și la roșii!

În prima parte a sezonului, cu Mircea Rednic și Dario Bonetti, Dinamo a jucat în inferioritate numerică în doar două partide. După reluarea campionatului, ”roș-albii” au încasat nu mai puțin de cinci cartonașe roșii (două doar în meciul cu UTA, încheiat cu scorul de 0-0).

Dinamo domină clasamentul cartonașelor roșii, cu șapte. Rapid, următoarea adversară din campionat a ”câinilor”, este pe locul doi, cu șase cartonașe roșii, iar podiumul este completat de codașa Gaz Metan, cu patru. Noua echipă a lui Uhrin este lider și la capitolul ”cartonașe galbene”, cu nu mai puțin de 81 încasate.

Topul cartonașelor roșii din Liga 1:

1. Junior Morais (Rapid) - 2

2. Steliano Filip (Dinamo) - 2

3. Alexandru Răuță (Dinamo) - 2

4. Sorin Șerban (FCSB) - 1

5. Iulian Cristea (FCSB) - 1

6. Malcom Edjouma (FCSB / FC Botoșani) - 1

7. Antonio Sefer (Rapid) - 1

8. Saifeddine Alami (Rapid) - 1

9. Claudiu Belu (Rapid) - 1

10. Alexandru Albu (Rapid) - 1

11. Deniz Giafer (Dinamo) - 1

12. Gabriel Moura (Gaz Metan / Dinamo) - 1

13. Baptista Aloe (Dinamo) - 1

14. Marco Ehmann (Dinamo) - 1

15. Mario Camora (CFR Cluj) - 1

“Dusan Uhrin a fost propulsat de fani pentru a prelua echipa şi este clar că a contat susţinerea importantă pentru numirea sa. Dar antrenorul nu este pus de suporteri.

Clubul are o conducere care se ocupă de aceste lucruri şi Dusan Uhrin a fost numit pentru că, în acest moment, reprezintă cea mai bună soluţie pentru Dinamo”, a explicat Răzvan Zăvăleanu, pentru Fanatik.

  • 54 de ani are Dusan Uhrin.
  • A mai fost de două ori pe banca lui Dinamo, între august 2019 și martie 2020 (26 de meciuri/1.54 puncte pe meci), respectiv între aprilie și iulie 2021 (10/1.80).
  • CFR Cluj, FC Timișoara și Gaz Metan Mediaș sunt celelalte cluburi din România pregătite de Dusan Uhrin Jr., la care se adaugă echipe puternice din afară, precum Slavia Praga, Dinamo Minsk, Viktoria Plzen sau Mlada Boleslav.
  • Două trofee a câștigat Dusan Uhrin ca antrenor: cupa și campionatul Georgiei, ambele în sezonul 2012-2013, alături de Dinamo Tibilisi.
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!