Sâmbătă seară, CFR Cluj a mai înregistrat un rezultat negativ. Ardelenii au pierdut ”acasă”, pe stadionul ”Constantin Rădulescu”, împotriva Farului Constanța cu 0-2.
Balaj s-a pronunțat în cazul revenirii lui Petrescu la CFR. De ce nu se face mutarea: ”Sunt convins că va reveni la un moment dat”
În acest sezon, CFR Cluj a trecut prin schimbări majore. Mai întâi a plecat Dan Petrescu, iar în locul său a venit Andrea Mandorlini, dar nici tehnicianul italian nu a putut redresa echipa.
Cristi Balaj a demisionat din funcția de președinte și a fost numit în locul său Iuliu Mureșan. Prima decizie a noului președinte a fost să-l demită pe Andrea Mandorlini.
Iar acum CFR Cluj e în căutarea unui nou antrenor. Printre nume a reapărut și Dan Petrescu, dar Balaj nu crede că se va întoarce în clipa de față fostul antrenor, care s-ar confrunta cu probleme medicale.
”Nu se întoarce Dan Petrescu acum. Am văzut declarațiile, dar vă spun eu că nu se întoarce. Are alte priorități. A spus că vrea să ia o pauză.
Cel mai important este că clubul se află pe un drum bun. Sunt convins că la un moment dat va reveni, dar nu discutăm acum”, a spus Balaj, potrivit sptfm.
CFR Cluj se află pe locul 13 în clasament cu 13 puncte. După 14 etape, ardelenii au bifat doar două victorii, la care s-au adăugat șapte rezultate de egalitate și cinci înfrângeri.