Atacantul care a dus Steaua la masa bogatilor, din nou DISPONIBIL! Varianta surpriza la care poate apela Becali pe ultima suta de metri

Steaua federico piovaccari gregory tade Liga Campionilor Valeriu Argaseala Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 30 Iunie 2015, 09:23
Data actualizarii: Marti 30 Iunie 2015, 10:07

Steaua a reusit sa isi intareasca defensiva si compartimentul median prin venirile lui Alcenat, Muniru si Tahar, insa ofensiva pare sa ramana, chiar si in contextul sosirii pustiului Alex Tudorie, punctul nevralgic. Atacantii Stelei au marcat doar 5 goluri in returul trecut, iar Mirel Radoi a cerut de urgenta inca un varf.

Stelistilor le este insa greu sa gaseasca varianta ideala, conducerea luand in calcul nu doar factorii ce tin de modul in care potentialele tinte s-ar adapta in Ghencea, ci si de pretentiile financiare si de costurile de transfer ale acestora. Cu alte cuvinte, Becali cauta un atacant bun, ieftin si fara pretentii foarte mari in ceea ce priveste salariul.

Tocmai din aceasta cauza, cele mai importante tinte ale verii par sa pice rand pe rand. Dupa Toto Tamuz, unul dintre golgheterii Ligii I din sezonul trecut, si Keseru, fotbalist aflat sub contract cu Al Gharafa, si mutarea francezului Gregory Tade are sanse mici sa se concretizeze.

Tade, cel mai bun marcator al campionatului in sezonul trecut, ar fi dispus sa schimbe echipa, in timp ce conducerea CFR-ului s-ar multumi si ea cu o suma "decenta". Cu toate acestea, negocierile dintre cele doua parti nu par sa mearga prea bine, chiar presedintele Valeriu Argaseala afirmand ca "Tade este un jucator potrivit pentru campionate mai mari, unde se plateste mai mult".

Astfel, cu putin mai mult de o saptamana inaintea Supercupei Romaniei si cu doua inaintea mansei tur a dublei cu Trencin, din Liga Campionilor, stelistii continua sa caute solutia ideala pentru ofensiva.

"Cautam atacant de Liga, dar nu la reteta financiara din Romania"

De asemenea, presedintele Stelei, Valeriu Argaseala, a mai lansat un indiciu in privinta profilului de atacant pe care il cauta. Acesta a vorbit aseara, la Digisport, despre tintele conducerii, spunand ca nu are in acest moment un nume concret, dar ca variantele Keseru si Rusescu sunt taiate de pe lista. De asemenea, acesta a lasat de inteles ca Steaua se va orienta catre un atacant din afara, intrucat piata romaneasca e una mult prea "umflata".

"Nu ne-am hotarat inca asupra variantei de atacant. Nu este vorba de un fost jucator de-ai nostri, cum ar fi Rusescu sau Keseru, este vorba despre un atacant care a aratat ca este la nivelul unei echipe care vrea sa intre in grupele Champions League. Este greu sa gasim asa ceva la reteta financiara din Romania", a spus Argaseala la Digi Sport.

Putin mai scump, dar garantat

Totusi, daca vor sa isi atinga obiectivul pe care il urmaresc an de an, acela al accederii la masa bogatilor din Liga Campionilor, conducatorii Stelei trebuie sa schimbe politica "super low-cost" si sa investeasca mai mult in fotbalisti, spune Dumitru Dragomir, fostul presedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, cel care il sfatuia pe Becali in urma cu o saptamana sa transfere inca un atacant.

Urmand principiul promovat de fostul sef al LPF, Steaua poate apela la un varf care si-a dovedit deja calitatile chiar in tricoul formatiei ros-albastre si care a reusit sa o califice chiar in grupele Ligii Campionilor.

Italianul Federico Piovaccari, fost jucator in Ghencea, si-a reziliat nu mai departe de ieri contractul cu Sampdoria, dupa mai multe sezoane in care a fost imprumutat fie la Grosetto, fie la Steaua ori la Eibar. Atacantul spune chiar el ca e in cautarea unei echipe care sa ii ofere oportunitatea de a evolua la un nivel inalt si da de inteles ca latura financiara ar putea fi importanta, insa nu chiat atat de importanta incat sa il faca sa refuze o noua sansa de a evolua in grupele celei mai importante competitii intercluburi.

Piovaccari, care a pus capat colaborarii cu Sampodoria, a vorbit in presa italiana despre viitorul sau, acesta spunand ca desi a visat toata cariera sa joace in Serie A, acum ar fi dispus sa renunte la aceasta dorinta si sa evolueze intr-un alt campionat.

"Imi lipseste Serie A din cariera si mi-ar placea sa am oportunitatea de a juca in campionatul in care am visat sa evoluez inca de cand eram copil. Dar am avut ocazia sa joc in Liga Campionilor (n.r. cu Steaua) si in Primera si acum cine stie cine imi va da posibilitatea sa joc. Astept si eu cu nerabdare", a spus Piovaccari in presa italiana.

Piovaccari ar avea in acest moment si posibilitatea revenirii la Eibar, formatie care a retrogradat sportiv in sezonul trecut, insa care va evolua tot in Primera Division din cauza uneo conjuncturi favorabile date de retrogradarea pe motive financiare a lui Elche. Ramane insa de vazut data mirajul Ligii l-ar putea atrage inca o data pe italian ori daca duelurile cu Messi si Ronaldo ii vor surade mai tare.

In varsta de 30 de ani, Piovaccari a schimbat de-a lungul carierei 15 echipe, intre care si nume importante ca Inter (nu a jucat niciun meci), Sampdoria ori Brescia.

Acesta a dat 10 goluri in 25 de meciuri la Steaua, in sezonul 2013/14.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!