Anunțul lui Ilie Poenaru, după ce fanii celor de la UTA Arad i-au cerut demisia

ilie poenaru Universitatea Craiova UTA Arad Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 23 Octombrie 2022, 20:56
Data actualizarii: Duminica 23 Octombrie 2022, 20:56

UTA Arad a pierut meciul cu Universitatea Craiova, de pe teren propriu, scor 1-2, în runda cu numărul 15 din Superliga.

Arădenii au început mai bine și au deschis scorul prin Abeid (13), însă Universitatea Craiova a egalat chiar în prelungirile primului act, prin Ștefan Baiaram, din pasa lui Dan Nistor. La cinci minute după pauză, UTA a rămas în inferioritate numerică, după ce Paul Anton a văzut al doilea gaben. Oltenii au obținut victoria grație unui alt gol marcat de Baiaram din pasa lui Nistor, în minutul 57.

Ilie Poenaru: "Nu mă gândesc să plec deocamdată. Voi avea o discuție cu conducerea"

UTA Arad a ajuns la cinci meciuri consecutive fără victorie în Superliga, iar fanii i-au cerut demisia lui Ilie Poenaru. Totuși, antrenorul a anunțat că nu se gândește la plecare, însă va avea o discuție cu conducerea în care ar urma să i se stabilească viitorul.

La interviul de după meci, Poenaru a recunoscut că este supărat pe Paul Anton, care și-a lăsat echipa în 10 din minutul 50.

"Am început bine meciul, am jucat primele 20-25 de minute de la egal la egal, chiar am făcut lucruri bune, am reușit să și marcăm. N-am înțeles de ce după gol am făcut pasul în spate și am lăsat adversarul să ne domine. Într-un final au reșit să ne și egaleze. Ne pierdem oamenii din marcaj, iar facem greșeli. După pauză, tocmai ce le transmisesem să ținem echipa cât mai sus, să nu le dăm spații și să blocăm verticalizările. Din păcate, n-a durat mult și facem greșeala pe care o face și Paul, iar de la acel cartonaș se rupe echilibrul. Am căzut și mental și era normal ca adversarul să aibă posesia. După care, golul doi. Chiar și așa, pe fondul acestui joc reușim să avem situații, dar nu fructificăm în fața porții. Din păcate, ăsta e fotbalul, detaliile fac diferența. M-am săturat să vorbesc, să le zic să fim responsabili, să luăm deciziile cele mai bune. Până nu vom face acest lucuru, vom avea de suferit.

Da, sunt supărat pe Paul Anton. E un jucător cu experiență, care dă echilibru. E jucătorul de la care am pretenții, dar ce să fac? Modul în care primim cartonașele roșii... dacă le-am lua pentru a obține un rezultat era altecva, dar noi le luăm numai pe prostii.

Presiune este. Publicul își dorește foarte multe. Cu toții ne doream să fim la finalul turului pe un alt loc în clasament. Din păcate, am făcut greșeli personale și am ajuns unde am ajuns.

Da, e normal (n.r - ca fanii să îi ceară demisia), sunt supărați, își doresc mult mai mult. E un public minunat, care vrea să vadă altceva, să vadă că echipa câștigă. E normal să aibă reacția asta, dar, în momentul acesta, ăștia suntem acum.

Nu mă gândesc să plec deocamdată. O să am o discuție cu conducerea după acest tur, vom analiza și vom vedea ce decizie vom lua", a spus Ilie Poenaru.

După 15 meciuri, la finalul turului sezonului regat, UTA Arad ocupă locul 13, cu 16 puncte.

În runda următoare, arădenii vor primi vizita lui FC Argeș.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!