Alt antrenor, aceiași „câini”! Tensiuni la primul antrenament condus de Dusan Uhrin! Doi jucători s-au încăierat

Dinamo Dusan Uhrin Florin Raducioiu Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 11 Martie 2022, 16:15
Data actualizarii: Vineri 11 Martie 2022, 16:32

Dusan Uhrin are o misiune dificilă în acest mandat la Dinamo.

După încheierea campionatului regulat, Iuliu Mureșan a luat decizia să renunțe la serviciile lui Flavius Stoican, după doar opt meciuri în care i-a condus pe „câini”, în care a înregistrat cinci înfrângeri, două rezultate de egalitate și o victorie.  Directorul tehnic al grupării din Ștefan cel Mare a mizat pe Dusan Uhrin, antrenorul care a salvat-o sezonul trecut pe Dinamo de la retrogradare. 

Doar că, situația în acest an pare mai dificilă decât în mandatul precedent, iar cehul s-a convins de acest lucru încă de la primul antrenament oficial. Potrivit gsp, la un exercițiu de 11 contra 11, doi dintre jucătorii lui Dinamo s-au încăierat și au fost despărțiți cu greu de Florin Rădăcioiu, team managerul echipei. 

Uhrin: „Am revenit pentru că am fost chemat să ajut!”

Când a sosit în România, pentru a o antrena pe Dinamo pentru a treia oară, Dusan Uhrin a precizat că atașamentul pentru echipă și pentru fani l-a făcut să revină în Ștefan cel Mare. 

„Am revenit pentru că am fost chemat să ajut. Îmi place Dinamo și de asta m-am întors. Am ceva pentru această echipă, păstrează un loc important în inima mea. Trebuie să aflu situația exactă a clubului. Îmi place România. Am avut de rezolvat unele probleme personale, apoi am decis să revin.

Am revenit pentru fani. Am fost contactat aseară, urma să ne întâlnim astăzi pentru a discuta concret. Vom începe discuțiile cu adevărat în această seară. După ce semnez contractul, va trebui să discut cu jucătorii.

Oricum, va fi mult mai dificil decât anul trecut. Trebuie să îmbunătățim foarte multe lucruri, dar întâi trebuie să-i văd pe jucători pe terenul de antrenament.Vedem ce se va întâmpla în seara aceasta. Cine știe, poate mă întorc la Praga (râde). E mai bine să discutăm mâine dimineață”, a declarat Dusan Uhrin la venirea în România. 

Primul meci al lui Dinamo sub comanda antrenorului ceh va fi duminică, pe 13 martie, de la 20:30, contra lui Dinamo, LIVE TEXT pe www.sport.ro

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!