La finalul meciului, Alex Mitriță a apărut resemnat și vizibil afectat de rezultat.

Alex Mitriță, categoric după înfrângerea cu FCSB: „Atât s-a putut”

Mijlocașul oltenilor a recunoscut că echipa sa n-a reușit mai mult în fața campioanei și a transmis că urmează un ultim meci extrem de important, cu Dinamo, pe „Ion Oblemenco”.

„Nu e ușor, e final de sezon, presiune mare… Din păcate, atât s-a putut. Trebuie să ținem capul sus. Avem un meci greu cu Dinamo și trebuie să-l câștigăm. Doar asta contează acum”, a spus Mitriță, după meci.

Întrebat despre scenografia spectaculoasă pregătită de fanii FCSB, jucătorul Craiovei a evitat să comenteze pe larg: „Să facă ce vor. Noi aveam alt gând în seara asta: să câștigăm și să luptăm pentru locul 2”.

Craiova riscă să rateze podiumul și să ajungă la barajul pentru Conference League. Mitriță nu a vrut să vorbească despre o eventuală participare în Europa: „Nu mă gândesc la asta acum. Trebuie să câștigăm cu Dinamo. Dacă vom ajunge la baraj, trebuie să-l luăm”.

În acest moment, Universitatea Craiova ocupă locul 4 în play-off cu 38 puncte, iar poziția a treia – cea care asigură accesul direct în cupele europene – este ocupată de U Cluj cu 39 puncte.