În ultimele sezoane, atacantul care înainte marca pe bandă rulantă, nu a mai reușit să impresioneze, iar în stagiunea precedentă, oltenii l-au împrumutat în a doua ligă din Turcia, la Adanaspor, unde a retrogradat.

Sorin Cârțu: ”Sunt multe lucruri legate de intimitatea lui care l-au tras în spate!”

Revenit la Craiova, Ivan a fost utilizat de Mirel Rădoi în primele două meciuri din acest sezon și a și reușit să marcheze în partida cu UTA Arad, scor 3-3.

Totuși, după meciul cu FC Argeș, scor 3-1, Andrei Ivan a fost anunțat că nu mai intră în planurile lui Rădoi. Sorin Cârțu susține că principala vină în această despărțire o are chiar Ivan. Legendarul fotbalist al Științei spune că deși are multă calitate, Andrei Ivan nu a știu să își gestioneze problemele personale, motiv pentru care a ajuns în această situație.

Mie îmi pare rău că s-a ajuns aici, dar eu zic că își poartă o mare parte din vină, să zic așa, la despărțirea asta pentru că e tot pe aceeași pantă descendentă pe care a fost în ultimul timp. Eu am avut multă încredere în el și sincer îmi pare rău că nu a reușit la Craiova.

Ceea ce are acum nevoie Craiova... Îmi pare rău că nu poate să facă parte din planurile echipei. Așa a gândit banca tehnică, în special Rădoi. E jucător, are calitate, dar dacă nu și-o pune în slujba echipei ce să faci? Trebuie să dea goluri.

Nu știu ce se întâmplă cu el, sunt multe lucruri individuale legate de intimitatea lui, nu intru în amănunte, sunt problemele lui, dar l-au tras în spate în ceea ce înseamnă perfomanța sportivă și exprimarea lui pe teren. Aici trebuie să umble și să se echilibreze. Viața lui, nu doar cea socială, ci și cea sportivă, trebuie să fie la alți parametri”, a spus Sorin Cârțu pentru PRO TV și Sport.ro.