A fost viciere de rezultat!? Iuliu Mureșan, atac la Bîrsan: „A fost gol valabil! Arbitrul ne-a defavorizat”

Iuliu Muresan Dinamo Liga 1 Superliga Iuliu Mureșan
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 21 Ianuarie 2022, 22:43
Data actualizarii: Vineri 21 Ianuarie 2022, 22:50

Dinamo a început anul cu o înfrângere în Liga 1 și rămâne pe penultimul loc în clasament, cu 12 puncte.

„Câinii roșii” au pierdut pe terenul lui FC Argeș, cu scorul de 2-1, în primul meci oficial din Liga 1, în 2022.

La finalul partidei, Iuliu Mureșan, administratorul special al clubului din „Groapă”, a declarat că Dinamo nu merita să piardă, deoarece i-a fost anulat pe nedrept golul marcat de Cosmin Matei, în minutul 58.

„Am avut un gol anulat! Mie nu îmi place să discut despre arbitri, dar am fost dezavantajați de prea multe ori. Am avut un gol valabil, care chiar nu înțeleg de ce a fost anulat de arbitri.

Cu toată situația grea pe care o avem în clasament, eu am încredere în Flavius Stoican și în jucători, care au avut o atitudine foarte bună inclusiv în vestiar după partidă. Asta îmi dă încredere că o să jucăm din ce în ce mai bine și că o să facem puncte și că o să ne rezolvăm probleme pe teren și în clasament.

Mureșan: „Arbitrul le-a spus jucătorilor că nu la Cosmin Matei a fluierat!”

La golul anulat, mi-au spus jucătorii că l-au întrebat pe arbitru și a zis că nu la Cosmin Matei a fluierat. Atunci eu nu mai înțeleg la cea dat fault. A fost o greșeală foarte clară de arbitraj care ne-a defavorizat”, a spus Iuliu Mureșan la finalul meciului FC Argeș - Dinamo, scor 2-1.

Dinamo a suferit a treia înfrângere consecutivă în campionat. FC Argeş venea după patru etape fără victorie, un egal şi trei eşecuri.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!