FOTO INCREDIBIL! A PLONJAT pentru medalia de aur! Moment istoric in ultima secunda la proba de 400 metri

Shaunae Miller JO 2016
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 16 August 2016, 09:12
Data actualizarii: Marti 16 August 2016, 10:35

Ce imagine la Rio! Shaunae Miller a cucerit aurul la 400m dupa ce s-a aruncat ca sa ajunga la finish inaintea adversarei sale.

Atleta Shaunae Miller din Bahamas a impiedicat-o pe americanca Allyson Felix sa devina prima femeie care cucereste cinci medalii olimpice de aur la atletism, invingand-o in finala probei de 400 m din cadrul JO 2016, desfasurata luni la Rio de Janeiro.

Cronometrata in 49sec.44/100, Miller a plonjat pur si simplu pe linia de sosire pentru a obţine victoria, devansandu-le pe Allyson Felix (49sec.51/100) si pe jamaicana Shericka Jackson (49sec.85/100), medaliate cu argint, respectiv bronz.

In varsta de 22 ani, Shaunae Miller si-a luat astfel revansa in faţa americancei Allyson Felix, cea care a invins-o in finala Campionatelor Mondiale de la Beijing, desfasurate anul trecut.

Felix (30 ani), care afirmase in urma cu cateva luni ca vizeaza dubla 200 m-400 m la Rio, reusita pana acum doar de doua sportive, compatrioata sa Valerie Brisco-Hooks (1984) si franţuzoaica Marie-José Pérec (1996), nu va putea castiga niciunul dintre cele doua titluri, ea nereusind sa se califice pentru proba de 200 m, la selecţiile olimpice americane din luna iulie.

Chiar si asa, americanca are un palmares impresionant, care cuprinde sapte medalii olimpice: patru de aur (la 200 m in 2012, stafeta 4x400 m in 2008 si 2012, precum si la stafeta 4x100 m in 2012) si trei de argint (la 200 m, in 2004 si 2008, si 400 m la Rio).

Clasament final - 400 m feminin:
1. Shaunae Miller (Bahamas) 49,44.
2. Allyson Felix (SUA) 49,51
3. Shericka Jackson (Jamaica) 49,85
4. Natasha Hastings (SUA) 50,34
5. Phyllis Francis (SUA) 50,41
6. Stephanie Ann McPherson (Jamaica) 50,97
7. Olga Zemliak (Ucraina) 51,24
8. Libania Grenot (Italia) 51,25

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!